Published On: joi, Apr 9th, 2015

Elevii au invatat de la politisti cum sa protejeze patrimoniul cultural

Share This
Tags

Inspectoratul de Politie Judetean Braila a implementat, in cadrul evenimentelor dedicate elevilor din saptamana “Scoala Altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”, Proiectul educational national “CUNOASTE SI PROTEJEAZA PATRIMONIUL CULTURAL NATIONAL”, derulat de Politia Romana in parteneriat cu Fundatia Collegium XXI.

Beneficiari ai acestor activitati au fost elevi ai Scolii Gimnaziale Plopu, oras Ianca, judetul Braila si cei ai Scolii Gimnaziale “Fanus Neagu” Braila. Activitatile desfasurate de politisti in cadrul acestui proiect au presupus participarea specialistilor I.P.J. Braila in unitatile de invatamant beneficiare, precum si vizitarea de catre copii a Muzeului Brailei “Carol I”.

Specialistul in protejarea patrimoniului cultural national din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale a prezentat copiilor notiuni si exemple privind patrimoniul cultural, in cadrul unui material PowerPoint. Cu aceasta ocazie, elevii au fost invitati la o calatorie in trecut, in amintirile bunicilor, in momente de formare a trecutului nostru. Discutiile specialistului politiei cu elevii au avut drept rol conturarea unei imagini despre cultura si istoria poporului roman, precum si identificarea elementelor care contribuie la formarea acestui ansamblu.

Prezentarile cu caracter interactiv au adus un plus de cunostinte elevilor in ceea ce inseamna patrimoniul cultural national, rolul fiecaruia dintre noi in a-l conserva si a-l proteja. Cu aceasta ocazie, copiii au primit informatii despre institutiile cu rol activ in promovarea si pastrarea identitatii nationale.

La finalul activitatilor, participantilor la proiect le-au fost oferite diplome si materiale promotionale, realizate in baza parteneriatului incheiat intre Politia Romana si Fundatia Collegium XXI, care sa le aminteasca de importanta protejarii vestigiilor trecutului.

Comentarii

comentariu

About the Author

-