Published On: lun, Mar 23rd, 2015

VIDEO Unic in Romania: O bucata din Bulevardul Indepentei imprejmuita pentru ca este proprietate privata

Share This
Tags

bulevardO suprafata de 1.320 mp din Bulevardul Independentei, din apropierea intersectiei cu Calea Galati, a fost imprejmuita, vineri dupa-amiaza, cu mai multi stalpi de beton, inscriptionati cu mentiunea "Proprietate privata", o situatie unica in Romania. Un echipaj al Politiei Locale a sosit la fata locului, a facut cateva fotografii si apoi a plecat, incercand sa afle cine este proprietarul terenului pentru a-l amenda.

"Este o situatie destul de… Terenul s-a plimbat din firma in firma, a ajuns la numeroase firme, dintre care multe erau in faliment. Nici eu nu stiu exact cine detine acum terenul. La un moment dat, din cate stiu, unuia dintre proprietari i s-a spus ca nu poate construi pe acest teren aflat pe Bulevardul Independentei si a atacat in instanta, unde a pierdut. Proprietarul nu are voie sa imprejmuiasca terenul", a declarat pentru Infobraila viceprimarul Alexandru Danaila.

Viceprimarul exclude posibilitatea ca pe aceasta suprafata din bulevard sa inceapa lucrari de constructie, tinand cont ca a fost ingradita, afirmand ca municipalitatea ii va pune in vedere proprietarului sa ridice acei stalpi de beton care delimiteaza cei peste 1.000 de mp.

Consilierul local Simona Draghincescu (PNL), fost candidat independent la Primarie, spune ca actiunea prin care terenul a ajuns la o societate comerciala "ridica mari semne de intrebare", numindu-i "ticalosi" pe consilierii locali care au votat trecerea unei suprafete de bulevard din domeniul public in cel privat.

"Sunt anumite terenuri carora nu cred ca li se poate schimba regimul juridic dupa cum dicteaza interesul de partid. In tot timpul am crezut ca terenul e in domeniul public, insa prin HCLM 85 s-a trecut din domeniul public in privat. Proprietatea privata este garantata de Constitutie, iar faptul ca Primaria este ticaloasa de 25 de ani cu cetatenii si a dat o bucata de bulevard este altceva. Consilierii de la acel moment au fost niste ticalosi. Pentru un pumn de galbeni au votat impotriva constiintei lor. Cum sa dam 1000 de mp dintr-un bulevard? Cum au putut fi de acord acei ticalosi de consilieri? Daca le spunea partidul sa se sinucida, se sinucideau?", ne-a precizat Draghincescu.

Bucata de bulevard este cea care, in urma cu mai bine de 10 ani, a fost oferita de Primaria Braila, in mandatul lui Anton Lungu, firmei "Tracon", unde actionar majoritar era chiar prefectul de atunci – PSD-istul Mihai Manea, pentru construirea Centrului Zonal "Lukoil", prin Hotararea nr. 85 din 29.05.2003 a Consiliului Local.

Atunci, firma lui Manea a dat la schimb municipalitatii doua terenuri aflate pe strazile Plevnei (n.r. langa sediul Electrica) si Brasoveni. Printr-o tranzactie care ridica numeroase semne de intrebare, terenul de pe bulevard a ajuns la SC Valgab Invest SRL, societate care raspundea de constructia tuturor statiilor Lukoil din Romania. De atunci, statutul bucatii de bulevard a ramas invaluit in mister.

Interesant este faptul ca institutia care putea contesta in instanta Hotararea CLM nr. 85/2003 era Prefectura, condusa chiar de Mihai Manea, implicat direct in aceasta afacere. Pentru ca Manea nu a a luat o astfel de decizie, HCLM nr. 85/2003 a ramas definitiva. Si ca imaginea matrapazlacului sa fie completa, trebuie sa amintim si faptul ca "Tracon" ar fi urmat sa execute si lucrarile de constructie a Centrului Zonal "Lukoil".

Primarul Anton Lungu preciza, in 2006, ca aceasta tranzactie a fost sarcina de partid, mentionand ca desi initial schimbul de terenuri a fost respins de consilierii locali, in sedinta urmatoare a Consiliului Local hotararea a fost adoptata cu majoritate de voturi. Lungu arata ca intre cele doua sedinte, la cererea senatorului Viorel Balcan, presedinte PSD la acea vreme, consilierii locali social-democrati au fost chemati la sediul partidului, unde li s-a ordonat cum sa voteze, Balcan avand de asemenea discutii si cu consilierii Opozitiei.

Comentarii

comentariu

About the Author