Published On: vin, Feb 6th, 2015

Trafic ingreunat in Braila. Recomandari pentru circulatia rutiera in conditii de iarna

Share This
Tags

ZapadaPotrivit avertizarii transmise de Administratia Nationala de Meteorologie, conform careia in zilele de 6 si 7 februarie, in zona noastra vor avea loc ninsori si viscol, instituindu-se cod galben, conducatorii de autovehicule sunt sfatuiti sa respecte cu maxima strictete regulile de circulatie si urmatoarele principii de conduita preventiva.

In localitati sau in afara lor, avand in vedere faptul ca partea carosabila este umeda ori acoperita cu zapada sau polei, circulati cu o viteza care sa permita oprirea in siguranta, deoarece distanta de franare in astfel de conditii este mult mai mare.

Soferii sunt sfatuiti sa adopte o maniera preventiva de condus atat pentru siguranta lor, cat si a celorlalti participanti la trafic, tinand cont de cateva recomandari: evitati sa actionati brusc frana si mecanismele de directie, deoarece puteti derapa foarte usor, folositi cu precadere frana de motor, pe portiunile acoperite cu zapada sau polei este indicat sa nu virati si sa franati in acelasi timp. La pornire, pentru a evita patinarea rotilor si derapajul, demarati usor si accelerati progresiv. Nu consumati alcool si nu conduceti daca simtiti ca sunteti obositi. Nu vorbiti la telefonul mobil in timp ce conduceti masina, daca nu aveti atasat la acesta dispozitivul de tip ,,hands-free”!

Pietonii, vor trebui sa evite pe cat posibil folosirea partii carosabile, mai ales dupa lasarea intunericului si in conditii de vizibilitate redusa, sa se asigure temeinic si apoi sa traverseze drumurile numai dupa ce sunt siguri ca o pot face in conditii de siguranta!

Utilizarea anvelopelor de iarna este obligatorie atunci cand se circula pe drumuri acoperite cu zapada, gheata sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

De asemenea, este bine sa aveti la dumneavoastra o lopata, perie/matura, racleta, sac cu sare/nisip si lanturi. Asigurati-va rezerve de combustibil, apa, hrana, haine groase, paturi, medicamente, un telefon mobil pe care sa-l folositi in caz de urgenta sau de deszapezire, apeland cu mult calm numarul de urgenta 112, precum si un incarcator/baterie de rezerva.

Comentarii

comentariu

About the Author

-