Published On: mie, Feb 11th, 2015
Fără categorie | By admin

Remedii naturiste pentru crizele de fiere

Share This
Tags

12-13-fierea_7f688a34c7Una din cele mai intalnite afectiuni in randul romanilor este criza de fiere. Alimentatia nesanatoasa, oboseala si stresul se numara printre principalii „vinovati” pentru problemele cu fierea.

Fierea este un organ mic, sub forma de para, situat direct sub ficat, in partea dreapta superioara a abdomenului. Functia sa primara este aceea de a colecta si concentra bila pe care organismul o foloseste pentru a digera grasimile.

Ca orice alt organ, fierea poate suferi de anumite afectiuni. Acestea sunt adesea asociate cu cele ale ficatului, iar simptomele difera de la un caz la altul.

Afectiunile fierii nu pot fi ignorate, mai ales ca simptomele sunt foarte evidente si neplacute. Din fericire, fierea nu ridica pericole prea mari, putand fi tratata prin medicamente si un stil de viata adecvat. Graba pentru operatie nu se justifica, decat in cazul in care durerea este acuta si cronica sau doctorul crede ca s-a dezvoltat o tumoare si in urma investigatiilor aproba acest lucru.

Fierea poate sa cauzeze simptome precum: greata si senzatie de voma; balonarea si indigestia; intoleranta fata de alimentele grase; durere in partea superioara a abdomenului, fie in dreapta sau mai spre centru (durerea poate sa radieze si spre umar); sensibilitatea crescuta la gusturi si mirosuri; durerile de cap; starile febrile; icterul.

Daca fierea se inflameaza peste masura si se infecteaza sau este obstructionata din cauza pietrelor, pot aparea simptome acute precum: durere abdominala severa; stare de voma prelungita; febra; septicemie (infectia se extinde si poate intra in circuitul sanguin); inflamarea pancreasului (pancreatita).

Pentru a evita asemenea probleme, puteti face cateva schimbari in stilul de viata. Iata cateva exemple de masuri de prevenire: faceti din cand in cand cate un suc proaspat din varza, morcovi, radacina de ghimbir, menta si mar; includeti mai multe legume in dieta dumneavoastra; consumati cate o lingura de ulei de peste de 2 ori pe zi, de preferinta inainte de mesele principale, daca nu suportati gustul acestuia, incearcati sa consumati grasimi sanatoase din alimente precum uleiul din seminte de in, nuci de macadamia sau ulei de masline; beti multa apa pura, nu sub forma de sucuri; beti din cand in cand ceai de galbenele; aveti grija sa nu exagerati cu produsele lactate, incercand sa le alegeti pe cele degresate; mancarea condimentata este buna pentru fiere, asa ca nu va feriti de ardei iute, turmeric, mustar, sos iute, hrean, usturoi si orice altceva asemanator.

Este bine sa evitati: mancarea prajita; margarina si smantana in exces; prea multe chipsuri, covrigei, gogosi, pizza si alte alimente mult prea procesate; deshidratarea; alcoolul in exces; excesul de zahar; uleiul ieftin, procesat sau cel refolosit pentru mai multe prajeli.

Remedii naturiste pentru fiere.

Sunatoarea, calmant biliar. Cu actiune de stimulare a activitatii biliare si de prevenire a calculilor la acest nivel, remediile din sunatoare si din tintaura sunt un bun medicament natural pentru aceste neplaceri. Preparati infuzia de sunatoare dintr-o lingurita de planta la o cana cu apa clocotita. Lasati cana acoperita timp de 10 minute, dupa care strecurati si beti 2-3 cani pe zi de infuzie, timp de doua-trei saptamani.

Efecte similare in problemele cu fierea au si preparatele din tintaura, care diminueaza simptomele si imbunatatesc digestia. Tinctura o prepari din 20 g planta pe care o lasati la macerat timp de opt zile in 100 ml de alcool. Luati cate 30 de picaturi de tinctura in putina apa indulcita pana la reducere simptomelor.

Ceapa previne formarea calculilor. Remediile din plante aduc beneficii si cand vine vorba de prevenirea si tratamentul pietrelor (calculilor) la fiere. Pentru aceasta problema, fitoterapeutul Mihai Alin Scarlat recomanda in cartea „Ghid de Terapie Naturista” remediile din brusture si pe cele din ceapa.

Ceaiul de brusture il preparati din 2-4 linguri de radacina maruntita pe care le puneti intr-un litru de apa fierbinte. Lasati vasul acoperit un sfert de ora, dupa care filtrati si beti ceaiul pe tot parcursul zilei. Tineti tratamentul timp de o luna.

Proprietati terapeutice in cazul pietrelor la fiere (litiaza biliara) au si preparatele cu ceapa. Consumati timp de doua saptamani sucul proaspat de ceapa sau preparati urmatorul amestec: o ceapa mare taiata fin, 4 linguri de ulei de masline, 150 ml de apa si 40 g de untura. Fierbeti aceste ingrediente timp de 10 minute, dupa care beti amestecul cat se poate de cald, mai multe seri la rand.

Mai puteti incerca si: sucul unei lamai (puneti sucul intr-un pahar cu apa calda si consumati-l in 2-3 reprize pe zi, timp de 3-4 saptamani) si sucul proaspat de ridichi negre sau rosii (20-25 ml pe zi si cantitatea pana la 200-400 ml in cazul in care boala este intr-un stadiu avansat).

Infuzia de cicoare, in cazul crizelor. Proprietati terapeutice in crizele de fiere au remediile cu actiune coleretic-colagoga, care favorizeaza secretia si eliminarea sucului biliar, facilitand digestia. Printre acestea se numara cele din rostopasca si din cicoare. Preparati infuzia de rostopasca din 2 lingurite de planta la o cana cu apa fierbinte. Luati cate o lingura de infuzie la un interval de 3 ore.

Un remediu rapid este si infuzia de cicoare, pe care o preparati din 5 g de frunze uscate (o lingurita de planta) la 250 ml de apa clocotita. Lasati vasul acoperit timp de 3-5 minute, dupa care filtrati si beti cate 1-2 cani pe zi.

Recomadat pentru neplacerile care apar brusc este si decoctul de cicoare. Il preparati din 7 g de planta maruntita la 300 ml de apa fierbinte. Beti 2-3 cani pe zi, in mai multe reprize, pana cand simptomele cedeaza.

Mai puteti incerca si: infuzia de papadie (2 lingurite de planta la 200 ml de apa clocotita, se consuma 2-3 cani pe zi, dupa mesele principale) si cea din fructe de armurariu (o lingurita de fructe, prospat macinate, la o cana cu apa clocotita, se beau 2 cani pe zi, prima inainte de micul dejun, dupa care se sta culcat pe partea dreapta 20 de minute. A doua cana se bea in doua reprize: una dupa masa de pranz si una dupa cina.

Ienuparul elimina senzatia de balonare. Terapia cu fructe de ienupar are efecte remarcabile in cazul balonarilor specifice afectiunilor biliare. Cura incepe cu patru boabe de ienupar, care se mesteca foarte bine, apoi in fiecare zi portia creste cu inca un bob, pana se ajunge la 15 boabe, dupa care se scade cate un bob in fiecare zi, pana se ajunge la patru, cantitatea luata in prima zi.

Semintele de dovleac, calmante. Un calmant foarte bun pentru suferintele cauzate de crizele de bila este si maceratul din seminte de dovleac. Leacul se prepara din 50 de seminte de dovleac zdrobite, care se lasa la macerat trei ore in 600 ml de apa. Cantitatea se bea fractionat in cursul unei zile.

Uleiul de masline previne calculi. In afectiunile biliare, specialistii recomanda un consum zilnic de trei linguri de ulei de masline extravirgin. Acest ulei stimuleaza secretia biliara si favorizeaza activitatea enzimelor din pancreas. De aceea, uleiul de masline se digera mai repede decat alte grasimi. De asemenea, s-a constatat ca atunci cand este consumat cu regularitate, uleiul de masline calmeaza bila si previne formarea calculilor biliari.

Lintea linisteste crizele de bila. Un studiu recent arata ca persoanele care consuma frecvent preparate pe baza de linte sunt mult mai rezistente la „atacurile” crizelor de fiere, in comparatie cu cele care nu consuma acest aliment.

Un exemplu de mancare-medicament poate fi preparat astfel: amesteca sase linguri de boabe de linte fierte cu cate doua linguri de morcovi si de sfecla rosie taiate marunt, apoi asezoneaza aceasta salata cu doua lingurite de ulei de masline si cu putin suc de lamaie. Consuma patru-cinci portii de salata cu linte pe saptamana.

Anghinarea "harniceste" bila. Anghinarea ajuta la buna functionare a bilei si a ficatului, reduce glicemia si are efect antimicrobian. Foarte eficienta este infuzia obtinuta dintr-o lingura de frunze si din 500 ml de apa clocotita. Prima cana se bea inainte de micul dejun, iar restul se consuma inaintea mesei de pranz si a cinei.

Teiul, un ajutor de nadejde. Florile de tei sunt recomandate, de asemenea, in tratamentul afectiunilor biliare, deoarece stimuleaza secretia biliara. Infuzia se prepara dintr-o lingurita de flori uscate si o cana de apa clocotita. Se beau doua-trei cani pe zi, indulcite cu miere de albine. Si infuzia de salvie ajuta bila lenesa. Se prepara dintr-o lingurita de frunze la o cana de apa clocotita. Aceasta doza se bea, treptat, pe parcursul unei zile.

Sucul de ridiche alba, detoxifiant. Ridichea neagra ajuta la buna functionare a ficatului, bilei si rinichilor. Din ridiche poti prepara sucuri care calmeaza durerile si stimuleaza eliminarea bilei. Iata cum sa prepari sucul: taie o ridiche in jumatati, scobeste-le miezul; in locul acestuia, pune zahar si lasa-l sa se topeasca. Bea cate doua lingurite de suc dimineata, pe stomacul gol.

Grepfrutul regleaza secretia biliara. Daca ai necazuri cu fierea, pentru fluidizarea si eliminarea bilei, cura cu suc de grepfrut este un remediu dovedit. Consuma zilnic doua-trei cani cu suc, iar tratamentul trebuie sa-l urmezi timp de o luna. Pentru eficienta maxima, terapia trebuie sa fie repetata de doua-trei ori pe an.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-