Published On: mie, Feb 25th, 2015

In Braila, criminalitatea sporeste odata cu saracia

Share This
Tags

politie noapteaCriminalitatea amplifica sentimentul de nesiguranta al omului de rand. Factori, precum saracia si alcoolismul, la care se adauga acum criza financiara si somajul, traficul si consumul de droguri, promovarea discriminarii si altor forme de abuz, sporesc si mai mult criminalitatea, dar si lipsa increderii in institutiile statului.

Intr-un raport recent, Politia Romana se lauda cu contrariul: “Romania este o tara sigura in care criminalitatea este tinuta sub control”. In Braila, cu toate eforturile politistilor, hotii si-au diversificat metodele de actiune, soferii continua sa se urce beti la volan, iar cei care talharesc in plina zi, in strada, cu zeci de martori nu se mai sperie de nimic.

Potrivit raportului IPJ Braila, in anul 2014 au fost sesizate un numar de 10814 infractiuni, dintre care 1113 infractiuni economico-financiare, 6843 infractiuni judiciare și 2858 infractiuni de alta natura. Din cele 10.814 infractiuni, 822 sunt flagrante, 10089 sunt infractiuni incriminate de Codul Penal, iar 725 de infractiuni pe legi speciale. Conform aceluiasi raport al IPJ Braila, in anul 2014 s-au inregistrat 5.439 infractiuni contra patrimoniului, cu 1.200 mai putine decat in anul 2013.

Din totalul acestor infractiuni, 3.451 s-au inregistrat in mediul urban si 1987 in mediul rural. Volumul infractiunilor de acest gen la suta de mii de locuitori a scazut de la 1898 la 1559, cu 17.86%. cele mai multe infractiuni de acest gen au fost furturi, unde s-au inregistrat 3483 de cazuri, 51 de cazuri de talharie si piraterie,1130 de cazuri de distrugere si tulburare de posesie si 695 de cazuri de infractiuni contra patrimoniului prin nesocotirea increderii. Faptele de lovire sau alte violente au inregistrat o crestere cu 83,14%.

Anul trecut, la nivelul IPJ Braila au fost sesizate 10.814 infractiuni, cu 185 mai putine decat in perioada similara a anului trecut (10.999), ceea ce reprezinta o scadere cu 1,68%. Din totalul infractiunilor sesizate anul trecut, 1.113 au fost economico-financiare (2.195 in 2013), judiciare 6.843 (6.345 in 2013), de alta natura 2.858 (2.459 in 2013). Dupa cum se arata in statistica Politiei brailene, volumul criminalitatii aferent celor 10.814 infractiuni sesizate este de 3.100 infractiuni la 100.000 de locuitori.

La nivel national, volumul criminalitatii este mai mic, respectiv 2.934 la 100.000 de locuitori. Conform bilantului IPJ Braila, in anul 2014, au fost inregistrate 116 accidente rutiere grave, soldate cu 111 raniti grav, 39 raniti usor si 25 de persoane decedate.

accident-rutierPrincipalele cauze care au condus la aceste evenimente au fost traversarea neregulamentara, care s-a soldat cu 20 de accidente grave, dintre care 3 decese si 17 raniti grav; neacordarea prioritatii vehicolelor care s-a soldat cu 13 accidente grave, un deces si 12 raniti grav; neacordarea prioritatii pentru pietoni soldate cu 11 accidente grave, doua decese, 9 raniti grav si 4 raniti usor.

Din totalul infractiunilor, 822 au fost flagrante (7,60%), 10.089 infractiuni fiind incriminate in Codul Penal (93,30%). Cele mai multe infractiuni, respectiv 6.452 au fost savarsite in mediul urban (59,70%), 4.356 fiind in mediul rural (40,30%), iar 6 in strainatate. Alte 279 de infractiuni au fost reclamate din mediul penitenciar. "In 2014, au fost 3.363 infractiuni contra persoanei, cu 1.094 mai multe decat in perioada similara a anului 2013 (2.269), ceea ce reprezinta o crestere cu 48,21%. Cele 3.363 infractiuni contra persoanei, sesizate in 2014, reprezinta 31,09 % din totalul infractiunilor sesizate la IPJ Braila.

Volumul infractiunilor contra persoanei a crescut cu 320 infractiuni la 100.000 locuitori, de la 644 la 964 (crestere de 49,68%). Caracteristica infractionalitatii contra persoanei in 2014 este reprezentata de cresterea cu 48,21% a infractiunilor sesizate total, din categoria infractiunilor contra integritatii corporale sau sanatatii, infractiunile de lovire sau alte violente au inregistrat o crestere cu 83,14%.

Cresterea infractionalitatii contra persoanei a fost influentata de punerea in aplicare a Noului Cod Penal care prevede infractiuni noi, dar si de practica instituita din luna august 2013, de ordinul rezolutiv al Procurorului General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care toate apelurile de urgenta 112, referitoare la sesizari privind infractiuni pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face la plangere prealabila, se inregistreaza ca dosare penale, indiferent daca partea vatamata depune sau nu plangere prealabila", se arata in bilantul IPJ.

ucis in bataie fotoAstfel, infractiunile de loviri sau alte violente (2.315 infractiuni) reprezinta 68,83 % din totalul de 3.363 infractiuni contra persoanei sesizate. Totodata, din cele 2.315 infractiuni de loviri sau alte violente sesizate, 50,53 % (1.170 infractiuni) au fost apeluri de urgenta. Infractionalitatea contra patrimoniului a inregistrat o scadere anul trecut, fiind sesizate 5.439 fapte, cu 1.249 mai putine decat in anul 2013 (6.688), ceea ce reprezinta o scadere cu 18,67%.

Pe genuri de infractiuni, scad cele de furt cu 92 de unitati (minus 2,57%) si cresc cele de talharie cu 4 unitati (plus 8,51%) si respectiv distrugere /tulburare de possesie cu 223 unitati (plus 24,58%).

Din cele 1.130 infractiuni de distrugere/tulburare de posesie sesizate in 2014, 37,25% (421 infractiuni ) au fost apeluri de urgenta la 112.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-