Published On: mar, Ian 27th, 2015

Braila, peste media nationala la volumul criminalitatii: 3000 de infractiuni la 100.000 de locuitori. Seful Politiei prezinta bilantul

Share This
Tags

Mircea Vizitiu netMiercuri, in cadrul Colegiului Prefectural, in Sala Mare a Palatului Administrativ, seful Inspectoratului de Politie Judetean, cms. sef Mircea Relu Vizitiu, va prezenta bilantul activitatii institutiei pe care o conduce, desfasurata in anul 2014.

Astfel, conform documentului intocmit de IPJ, in anul 2014, au fost sesizate 10.814 infractiuni, cu 185 mai putine decat in 2013, ceea ce reprezinta o scadere cu 1,68%. Totusi, scaderea a fost inregistrata la infractiunile economico-financiare (1.113), nu la cele judiciare (6.843).

Volumul criminalitatii aferent celor peste 10.000 de infractiuni sesizate este de 3.100 infractiuni la 100.000 de locuitori. La nivel national, volumul criminalitatii sesizate este de 2.934 infractiuni/100.000 de locuitori.

6.843 de infractiuni sesizate sunt judiciare (infractiuni contra persoanei, infractiuni cu violenta, talharii, furturi etc.), astfel volumul criminalitatii este de 1.962 infractiuni/100.000 locuitori la nivelul judetului Braila, tot peste media nationala.

De mentionat este si faptul ca in 2014 au fost sesizate 3.363 infractiuni contra persoanei, cu 1.094 mai multe decat in 2013, ceea ce reprezinta o crestere cu 48,21%. In 2014, fata de 2013, infractiunile contra vietii si infractiunile contra integritatii corporale sau sanatatii au crescut cu 65,93%.

IPJ Braila are si o explicatie pentru cresterea infractionalitatii contra persoanei: "Punerea in aplicare a Noului Cod Penal, care prevede infractiuni noi, si de ordinul rezolutiv al Procurorului General al Parchetului de pe langa ICCJ, prin care toate apelurile de urgenta 112 referitoare la sesizari privind infractiuni pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila, se inregistreaza ca dosare penale, indiferent daca partea vatamata depune sau nu plangere prealabila".

Bilantul IPJ se incheie printr-un mesaj al sefului Politiei Braila, comisar-sef Mircea Relu Vizitiu: "Cu toate dificultatile aparute in activitatea desfasurata in 2014, politistii braileni au demonstrat ca au capacitatea necesara pentru prevenirea si combaterea fenomenului infractional, dar si pentru imbunatatirea calitatii serviciului politienesc".

Comentarii

comentariu

About the Author

-