Published On: lun, Dec 8th, 2014

De la Dunare la Dunare, via fotbal: Legendarul Stefan Filote

Share This
Tags

19 septembrie 1922. Ploile reci biciuiau nemilos ulitele Brailitei. Comuna inlemnise, atipind in sunetele seci de cobza ale lautarilor negriciosi, prinsi din urma de timp. 

Moasa Varvara urla bucuria in casa salahorului Filote, tinand in bratele-i vestejite un pui de om. I-au zis Stefan. Parintii ii mangaiau crestetul fara preget, incercand sa-i linisteasca zburdalnicia. In zadar, caci isi lovea tatal cu piciorusele in barbia ascutita de fiecare data cand il inalta la cer.

Stefan FiloteAnii curgeau odata cu Dunarea, iar Stefan, ajuns la varsta ingrata a primelor amoruri, batea mingea de carpa pe maidanul nisipos de langa podul dintre comuna si oras. Nu obosea niciodata, mandru ca mostenise taria tatalui, care de tanc incarcase slepuri cu grane pentru a-si castiga painea.

Tot la Dunare urma sa ajunga si el. Stia ca viata-n mahala ti-o croiai doar cu spinarea in furnicarul din port. Stefan tragea de copilarie in fiecare dimineata, manjind untura pe o coaja de paine uscata si apoi gonind spre locul unde-l asteptau baietii si mingea.

Stefan lovea balonul ca nimeni altul. Ochii mari si negrii ii sclipeau de fiecare data cand isi vedea tovarasii cum bateau din palme la fiecare gol al lui. Sase-sapte ceasuri treceau ca-ntr-o clipita, iar suieratul lung al trenului anunta sfarsitul meciului. Scorul nu-l mai stia nimeni.

In zilele de vara, cand portile faurite din trei scanduri parca luau foc, baietii nu mai asteptau trenul. Ascundeau mingea in tufisurile de langa pod si coborau spre apa. Vremea scaldatului il mahnea pe Stefan, care isi racorea trupul turnandu-si in cap apa dintr-o ciutura. Era gata de inca o "miuta", insa, cand se vedea singur, pornea si el spre Dunare.

Desi se indeparta, gandul ii ramanea la primul sut din acea zi. Doar pentru el mingea avea viata si soarta. 

Soarele ardea aprig. Stefan ramanea fara aer, insa tot nu se incumeta sa se apropie de mal, sa ia apa macar in causul palmei si sa se stropeasca. Blestema Dunarea ca un vladic pe raspopiti. Nu stia sa inoate si nici nu vrea sa invete.

Stefan FiloteIn noptile reci, cand nucul din curte trosnea amenintator, isi gasea culcusul intr-un cojoc de oaie, strans ca un ghem si asculta istorisirile tatalui, povesti cu mateloti pierduti in Dunare si bocete de vaduve tinere. Ura apa cu sete!

Pe cand avea 17 ani, baietasului de pe maidan i se dusese faima, numele lui ajungand la urechile unui negustor evreu, patronul echipei Franco-Romana din Divizia B, lider in sezoanele 1935-1936 si 1939-1940.

Evreul l-a luat de langa pod si si l-a dus pe micutul stadion de la marginea comunei Brailita, unde astazi se afla Uzina Progresul. Devenise jucator al pepinierei echipei: AS Brailita. 

Era in al noualea cer. Stefan lovea acum mingea pe "stadionul cu copertina ca pe Highbury", cum descria marele jurnalist sportiv Ioan Chirila arena echipei Franco-Romana, intr-una din numeroasele sale carti. 

La un meci din Cupa Romaniei, la inceputul anilor '40, dupa ce maresalul Antonescu ordonase ostasilor sa treaca Prutul, Costica Bauer-Ardeleanu, functionar la Caile Ferate si presedinte al Rapidului, cel care a adus echipamentul visiniu in Giulesti, este naucit de jocul lui Stefan. Nu vazuse in viata lui un jucator cu o asemenea viteza. Era un titirez de titan.

Bauer i-a spus sec, dupa meci: "Rapidul te asteapta!". Cerul ii cazuse in cap tanarului brailean, insa s-a dezmeticit repede si s-a urcat in trenul care i-a schimbat viata. Nici lacrimile mamei nu l-au oprit. Glasul rotilor de tren il surzise.

Costica Bauer: "Tata, ma intreaba gazetarii, cum sa te scrie corect?"

Stefan Filote: "Filote, de-al nostru, cand o fi sa joc prost. Filotti, ca marea actrita, cand le-oi sparge plasele!"

Din 1942 si pana in 1957, Stefan Filote a jucat pentru Rapid. I-a avut coechipieri pe legendarii Ion Costea si Ionica Bogdan, pe "minunea blonda" Gyuszi Baratky, pe "zimbrul" Tinel Stanescu, pe "bombardierul" Bazil Marian.

Dupa aproape 200 de meciuri jucate, dupa 86 de goluri, Filote se retrage, refuzand postul de antrenor. Avea 35 de ani, din care 15 petrecuti in Giulesti. Sangele care ii curgea prin vene era visiniu, nu rosu. 

28 septembrie 1969. "Lupul de la Dunare" isi omora timpul cu pescuitul. Plecase pe Dunare, cu barca, in apropiere de Podul de la Cernavoda. Auzise ca acolo pestii sar pe mal.

Era racoare, soarele se ascundea in spatele norilor.

Stefan asezase radioul caruia ii ridicase antena spre cer intr-un colt al barcii. Pregatea momeala. In cateva minute, Rapidul sosea pe unde: Divizia A, etapa 7, Universitatea Craiova-Rapid Bucuresti.

Cerul se innegrise. O furtuna apare de nicaieri si rastoarna barca. Braileanul ajunge pe fundul Dunarii intr-o clipita. Nu se zbatuse.

Tot la Dunare urma sa ajunga si el. Ura apa cu sete! 

Stefan Filote: "Cel mai fericit moment a fost in 1942, cand am castigat Cupa cu 7-1, in finala cu U.Cluj. As vrea sa spun cateva cuvinte despre publicul din Giulesti: niste oameni entuziasti, care vin in fiecare saptamana, pe ploaie, lapovita, canicula sau vant naprasnic, sa-si poarte pe aripi echipa spre victorie."

Alin CRISTEA

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author