Published On: mie, Noi 26th, 2014

EXCLUSIV Dezastru pentru Stancu! ANI a inceput recuperarea prejudiciului de 1,7 milioane de euro

Share This
Tags

Stancu tribunal gl 1Agentia Nationala de Integritate a introdus la Curtea de Apel Bucuresti actiunea de anulare a contractelor de asociere intre Consiliul Judetean si SC Clubul de Fotbal Braila SA, respectiv si Asociatia Sportiva Handbal Club "Dunarea Braila", dar si de recuperare a prejudiciului in valoare de 7.512.207 lei (aproximativ 1,7 milioane de euro), au declarat pentru Infobraila surse din cadrul Agentiei.

Procedura demarata de ANI vine dupa ce Gheorghe Bunea Stancu, fostul presedinte al CJ Braila, a fost gasit vinovat, pe 18 noiembrie, de Curtea Suprema ca a incalcat regimul juridic privind conflictul de interese in materie administrativa.

Astfel, firmele Concivia si Hercules, controlate de Bunea Stancu prin intermediul unei alte societati comerciale, vor fi bune de plata, fiind nevoite sa restituie Consiliului Judetean suma de 1,5 milioane de euro. Concivia si Hercules erau actionarii majoritari ai celor doua cluburi sportive.

Reamintim faptul ca Gheorghea Bunea Stancu este inca presedinte al Consiliului Director al HC Dunarea.

RAPORTUL Agentiei Nationale de Integritate, ramas definitiv in urma deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie de marti, 18 noiembrie 2014:

In urma evaluarilor demarate la data de 16.01.2012, s-au constatat urmatoarele:

1. STANCU GHEORGHE BUNEA, in calitate de Presedinte al Consiliului Judetean Braila, a intocmit si adoptat atat expunerile de motive, cat si Hotararile Consiliului Judeten Braila, si a semnat contractele de asociere intre Consiliul Judetean Braila cu S.C. Clubul de Fotbal Braila S.A., respectiv cu Asociatia Sportiva Handbal Club „Dunarea” Braila, in baza carora a fost incasata suma totala de  7.512.207 Lei.

S.C. Clubul de Fotbal Braila S.A. si Asociatia Sportiva Handbal Club „Dunarea” Braila au ca actionari majoritari firmele S.C. CONCIVIA S.A., respectiv S.C. HERCULES S.A.

Actionarul majoritar al celor doua firme este S.C. BURSAGRIGROM, unde STANCU GHEORGHE BUNEA, Presedintele Consiliului Judetean Braila, detine calitatea de actionar majoritar.

Astfel, beneficiul patrimonial obtinut prin incalcarea prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, este in cuantum de 7.512.207 Lei.

2. indicii temeinice referitoare la savarsirea de catre STANCU GHEORGHE BUNEA a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, si a infractiunii de conflict de interese, ca urmare a intocmirii, adoptarii si semnarii de catre STANCU GHEORGHE BUNEA a expunerilor de motive, a Hotararilor Consiliului Judeten Braila si a contractelor de asociere dintre Consiliul Judetean Braila cu S.C. Clubul de Fotbal Braila S.A. si Asociatia Sportiva Handbal Club „Dunarea” Braila, in baza carora Consiliul Judetean Braila a suferit un potential prejudiciu in suma totala de  7.512.207 Lei, respectiv preluarea in folosinta gratuita, pe o perioada de 5 ani, de catre Asociatia Handbal Club „Dunarea” Braila a unui autoturism proprietate privata a Consiliului Judetean Braila.

La data de 18.06.2008, STANCU GHEORGHE BUNEA a fost validat in functia de Presedinte al Consiliului Judetean Braila.

Pe durata exercitarii mandatului de Presedinte al Consiliului Judetean Braila, STANCU GHEORGHE BUNEA a detinut calitatea de actionar majoritar in cadrul S.C. BURSAGRIROM S.A., care detine actiuni la S.C. CONCIVIA S.A., aceasta din urma detinand actiuni la S.C. CLUBUL DE FOTBAL BRAILA S.A.

Comentarii

comentariu

About the Author