Published On: mar, Noi 18th, 2014

Despre “Generația Facebook”: Acum Moș Ion Roată e greu de digerat, chiar daca îl pui într-un cocktail

Share This
Tags

“Generația Facebook” este generația tinerilor nemulțumiți de situația actuală a societății românești și de modul în care părinții și bunicii lor au fost tratați de clasa politică, in cei mai bine de 20 de ani de democratie. Mediul online hrănește cu putere această generație, iar un like sau o căutare pe Google pot fi concepute ca strigăte într-un loc public.

Tinerii care fac revoluție din fața computerului nu reprezintă un grup absolut omogen, au valori, percepții și atitudini diametral opuse, chiar dacă vorbim de vârste relativ apropiate.

Originea comportamentului acestei generații nu se găsește în frustrări sau în lipsa de modele, ci în dorința de a da societății per-ansamblu o lecție usturătoare, să arate că fara ei nu se poate. De aici s-au născut două stereotipuri, aflate în totală opoziție, chiar dacă sursa lor este aceeași. Generația peste 50 spune deaspre tinerii cu vârste sub 25 de ani că “nu știu pe ce lume trăiesc”, însă aceeași voce, după un moment de reflecție, își pune întreaga încredere in acești tineri, pe care îi numesc “viitorul țării”.

“Generația Facebook” consideră demodate poveștile spuse de părinți copiilor despre Decebal, Mihai Viteazul, Moș Ion Roată, Cuza, istorisiri în care și-au găsit refugiul multe alte generații și care au dat modele, dar și imaginea unui neam ce nu a plecat capul niciodată. Acum Moș Ion Roată e greu de digerat, chiar daca îl pui într-un cocktail.

Vorbim de asemenea despre o generație menită sa fie resursă umană, și nu plină de resurse. Despre tineri care simt nevoia de repere, modele, deși majoritatea studiilor contrazic acest lucru, însă aceasta necesitate nu mai reprezintă putere, ci doar influență sau adaptare.

O generație a prudenței, ce evită riscurile majore, însă care își dorește cu ardoare să pedepsească un sistem care, după efort, nu le-a oferit și recompensă.

O generație formată din tineri care refuză apartenența la o așa numită generație de sacrificiu. Și-au văzut părinții și bunicii făcând atâtea sacrificii, încât au o repulsie față de această denumire.

Sunt cu greu înțeleși de societate, iar asta îi face să meargă mai departe.

Alin CRISTEA

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author