Published On: vin, Oct 31st, 2014

Medaliatul Robert Jitaru, premiat cu 9000 RON de autoritatile locale. Antrenorul Pertea vrea Academie de Box la Braila. Vezi ce a spus primarul!

Share This
Tags

conferinta Robert JitaruLa doar 16 ani pugilistul brailean Robert Jitaru a reusit sa ridice steagul Romaniei pe a treia treapta a podiumului European si sa aduca la Braila medalia de bronz.

Nascut la Faurei si crescut de antrenorul Gigi Moise, Robert a trecut prin multe pentru a reusi sa obtina aceasta performanta. Munca, seriozitatea dar si dorinta de a face performanta l-a facut pe acesta sa obtina medalia de bronz la Campioantul European pentru tineret.

La fiecare sfarsit de an autoritatile locale premiaza sportivii si elevii cu rezultate deosebite la nivel national si international. Primarul Aurel Simionescu a precizat faptul ca anul acesta pugilistul brailean va fi si el premiat. In anii trecuti sportivii si antrenorii acestora primeau un premiu de 9000 RON pentru rezultatele obtinute la nivel international.

"La final de an premiem elevii si sportivii cu rezultate deosebite dar si profesorii si antrenori lor si de data aceasta avem o performanta deosebita la nivel international. Anul trecut a fost cam de 9000 RON suma care a luat un copil cu premiu international si antrenorul sau profesorul lui. Din punctul asta de vedere cu certitudine Robert va fi unul dintre premiantii din iarna aceasta", a precizat primarul Simionescu.

Antrenorul George Pertea si-a exprimat dorinta de a face la Braila o Academie de Box pentru a creste sportivi si pentru a face performanta iar acesta a cerut sprijinul primariei.

Edilul a precizat faptul ca din 2015 primaria va sprijini boxul brailean urmand sa finanteze sportul din ring.

"Astazi sprijinim rugby, baschet, handbal, atletism si inot cu sume mai mari sau mai mici. Am discutat cand a fost doamna ministru Szabo sa introducem din 2015 si boxul printre sporturile pe care le sprijinim. Cred ca pe drumul deschis de Robert putem merge si pe o forma de sponsorizare pe o forma de sustinere privata si cu un gir al Primariei, al CSM-ului sa facem performanta. Pe o viata sportiva, cu sprijinul parintilor, al familiei, al clubului dar si cu un sprijin material sa incurajam un copil care are o performanta deosebita si care la 16 ani a reusit un asemenea rezultat", a declarat primarul.

In primul an de tineret, pugilistul de la CSM Braila a reusit mare performanta de a urca pe o treapta a podiumului European insa ca orice sportiv isi doreste sa obtina o medalie la cea mai mare competitie sportiva si anume Jocurile Olimpice.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-