Published On: vin, Iul 25th, 2014

Titularizare Braila: 76 de profesori au picat examenul iar un cadru didactic a obtinut nota 1. Doar 3 note de 10 la noi in judet

Share This
Tags

Poza examen de titularizare

Rezultatele examenului de titularizare au fost publicate vineri, 25 iulie, pentru fiecare judet in parte de catre Ministerul Educatiei. Oficialii au anuntat ca 48,66% dintre candidatii care s-au prezentat la examen au luat note peste 7, inainte de depunerea contestatiilor. Pentru a se putea titulariza candidatii trebuie sa obtina minimum nota 7 atat la proba scrisa, cat si la inspectia la clasa. Pentru a fi angajati ca suplinitori, este suficienta o nota de minimum 5, obtinuta anul acesta de 79,88% dintre candidati

In perioada 25-26 iulie, profesorii care au participat la examenul de titularizare pot depune contestații. Rezultatele finale vor fi afișate in data de 30 iulie 2014.

382 de profesori din judetul Braila au sustinut concursul de titularizare. 204 dintre acestia au luat note de peste 7 in timp ce 76 de lucrari au fost notate sub 5.

Trei cadre didactice brailene au reusit sa obtina nota maxima si anume un profesor de educatie muzica, o educatoare si un invatator. Nota cea mai mica din Braila a fost obntinuta de un profesor de sport lucrarea acestuia fiind notata cu 1.

Doar 69 de posturi de titularizare a avut judetul Braila in acest an. La Limba si Literatura romana 42 de braileni au obtinut la examenul de titularizare note de peste 7 insa pana in acest moment in judetul nostru nu este nicio catedra titularizabila.

La concursul de titularizare din acest an au fost evaluate 26.173 de lucrari, 67 dintre acestea au fost anulate din motive legate de nerespectare a metodologiei de concurs, astfel ca numarul candidatilor care au fost notati a ramas la 26.109, a precizat Ministerul Educatiei.

Dintre cei 29.109 candidati, 158 au obtinut nota 10, cei mai multi in Bucuresti, respectiv 18. Alti 13.161 de candidati, adica 48,66%, au obtinut note intre 7 si 10, procent superior celui din 2013, cand a fost de 47,78.

De asemenea, 8.151 de candidati (31,22%) au obtinut note intre 5 si 7, iar 4.639 (20,12%), note sub 5.

Cea mai ridicata pondere a notelor peste 7 s-a inregistrat in judetul Iasi – 55,87 la suta, iar cel mai scazut procent a fost in judetul Mehedinti – 31,50.

Repartizarea candidatilor pentru angajare pe perioada nedeterminata se va realiza, in ordinea descrescatoare a notelor, in sedinte publice organizate de centrele de concurs in zilele de 31 iulie si 1 august.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-