Published On: Soare, Iul 27th, 2014

Crimele uitate dintr-un colt al judetului Braila. “Lagarul de la Salcia pare tot mai mult o varianta a iadului”

Share This
Tags

*„Lagarul de la Salcia pare tot mai mult o varianta a iadului. E limpede ca ticalosii ne supun unui regim de exterminare. … se bate pe rupte, cautandu-se detinutilor vinile cu lumanarea (…) .

Programul e infernal: desteptarea se fluiera la patru mai sunt inca trei ceasuri bune sa se lumineze cum trebuie, dar noi sarim de sub paturile zdrentaroase, cu slinul de doua degete, „reforma M.A.N.”, putind a sudoare, sub care am dormit cate doi in pat, si ne asezam la coada de la tineta. (…) Nu-i trece nimanui prin gand sa se spele, gestul n-ar fi numai extravagant, ci de-a dreptul imposibil. Apa ne aduce doar pentru bucatarie si pentru baut, dramuita cu zgarcenie. La Salcia nu m-am spalat decat pe maini, de cateva ori din noiembrie pana la sfarsitul lui martie, iar pe corp – niciodata. In primavara am naparlit ca un sarpe, pielea moarta s-a luat de pe mine.” (Alexandru Mihalcea- Jurnal de ocna)

Din luna ianuarie 2012 pana in august 2012, la Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei Sighet s-au inregistrat un numar de peste 35.000 de vizitatori. Sighet, una dintre cele mai notorii inchisori politice din Romania comunista si lagarul Salcia au reprezentat  unul dintre cele mai oribile fragmente din istoria represiunii comuniste din Romania.

In cea de-a doua parte a materialului “Iadul din Braila”, InfoBraila va prezinta cele mai dramatice povesti ale detinutilor inchisi in lagarul Salcia, de pe actualul teritoriu al comunei Frecatei, dar si detalii terifiante din dosarele de ancheta ale autoritatilor comuniste, din anii ’50.

Spatiile de detentie din lagar erau insalubre si extreme de putine, in comparatie cu numarul de persoane inchise- care a crescut extrem de repede dupa infiintare. La Salcia, dar si la „satelitii” sai, care erau adaposturi rudimentare pentru animale, ingradite cu sarma ghimpata, care nici nu existau pe harta, au fost adusi, la inceputul anilor 1950, detinuti de la Canalul Dunare-Marea Neagra, retinuti fara sentinta judecatoreasca, dar trimisi in lagar pana la 5 ani de catre o comisie a Ministerului de Interne, precum si condamnati cu sentinta definitiva. Marea majoritate a detinutilor aveau peste 40 de ani, inregistrandu-se si barbati a caror varsta depasea 70 de ani. Printre prizonierii de la Salcia se aflau si oameni cu handicap locomotoriu, dar si bolnavi cronici. Am mentionat in primul articol ca se ajunsese ca lagarul din Insula Mare a Brailei sa adaposteasca aproximativ 4000 de perosane.

Insa ororile ce au avut loc la inceputul existentei lagarului „de munca” intaresc, daca mai era nevoie, faptul ca Salcia a fost un centru de exterminare, in adevaratul sens al cuvantului, un loc unde schingiurile in masa, cruzimea, infometarea si asasinatele au avut un caracter genocidar.

In toamna anului 1955, in timpul unor anchete desfasurate de autoritatile comuniste si despre care vom vorbi in urmatorul articol, detinutul Jean Dinca declara ca a vazut „cadavre de detinuti aduse de la Bandoiu si Stramba aruncate in curte sau tinute in carute cate doua-trei zile, cu nasurile si urechile mancate de sobolani”.

Din amintirile fostilor detinuti se retine si faptul ca la Salcia exista un ofiter, poreclit „Harsti”, care se „specializase” in lovitura la fese, dar si un soldat care isi asmutea cainele mereu asupra detinutilor considerati a fi lenesi.

Un anume Andone, sergent-major, descris ca fiind „o bruta cu cap si chip lombrozian”, era catalogat drept „al doilea mare bataus al coloniei”. Sergentul, insotit mereu de doi caini lupi, dresati sa muste, batea zilnic detinutii, atat cu mainile cat si cu picioarele, si se pare ca zona intima era destinatia cea mai frecventa a loviturilor sale.

O alta scena oribila a fost amintita de medicul Nicolae Rizeanu, inchis la Salcia, care a povestit cum din cauza numarului foarte mare de morti, conducerea coloniei, pentru a ii putea identifica, a decis sa puna in gura decedatilor cartoane pe care erau scrise numele acestora. Pentru a identifica un astfel de cadavru, al unui detinut, adus la Salcia de la unul din numeroasele puncte de lucru din Insula, a fost nevoie ca ofiterii sa ii despice gura cu toporul, aceasta fiind inclestata. Rizeanu a fost si unul dinte cei mai curajosi detinuti de la Salcia. Pe tot parcursul detentiei, el a notat intr-un caiet, bine ascuns de ochii gardienilor, toate decesele violente. Astfel aflam ca majoritatea detinutilor au murit in urma complicatiilor aparute in urma batailor.

Rizescu, un alt detinut de profesie medic, a fost martorul cruzimilor din lagar. In fata judecatorilor de la Tribunalul Bucuresti acesta a declarat cum locotenentul Popa Ion, aflat mai mereu in stare de ebrietate, vizita infirmeria, iar dupa ce ii intreba pe bolnavi de ce sufera, ii scotea afara, lovindu-i cu ce apuca. Detinutii erau scosi in afara cladirii, dezbracati si desculti, chiar si iarna. Atrocitatile comise de acest locotenent Popa sunt de nedescris. Tot doctorul Rizescu preciza ca a fost profund socat atunci cand, acest Popa a bagat in carcera un detinut mort, adus de la Bandoiu, mutilat, fara nas si fara urechi, pe motivul ca nu a stat niciodata in acel loc, cat a trait.

O povestire la fel de socanta este si ceea legata de moartea unui tanar detinut de 21 de ani, pe numele sau Dionisie Lunca, de profesie muncitor, in ianuarie 1953. Cumnatul acestuia, Andrei Radulescu, inchis si el la Salcia, povestea cum, acelasi locotenet Popa, intr-o seara l-a batut crunt pe Dionisie, iar apoi i-a ordonat unui alt detinut sa continue bataia pana cand acesta moare. Mai mult mort decat viu, tanarul a fost aruncat in carcera, in pielea goala, ca in dimineata urmatoare sa fie gasit decedat.

In iarna anului 1952, detinutul Stroescu, din ordinul sefului de escorta Visan, a fost legat cu mainile la spate si lasat aproximativ jumatate de ora in zapada. Dupa aceasta, lui Stroescu i s-au pus carbuni incinsi pe talpa si nu a i s-a mai permis sa intre in baraca detinutilor. A murit la cateva ore dupa ce i s-a aplicat aceasta tortura.

Doctorul Constantin Trifan, aflat in detentie la Salcia, rememora una din cele mai crude batai pe care a primit-o in lagar, din partea locotenentului Iova:

„M-am ridicat cu greu, si deodata aud vocea locotenentului Iova, marele bataus si tortionar de la Salcia. «Hei, ma banditule! Futu-ti dumnezeii ma-tii! Aia e norma ce-o faci tu?» si in aceeasi clipa m-a pocnit cu coada lopetii. Ma lovea cu furie si m-am ferit intorcindu-i spatele. Una din lovituri mi-a atins zona rinichilor, unde aveam acea durere insuportabila. Am tipat si am ingenuncheat si in acelasi timp coada lopetii s-a rupt. Cu o privire de fiara, Iova a urlat: “Mars la munca, banditule! Mai stam noi de vorba! Cu bestia de Iova am mai avut si alte doua “reprize”. Tortionarul venea mai in fiecare duminica turmentat si batea zeci de detinuti.”

In urmatorul articol, InfoBraila va prezenta povestea procesului tortionarilor de la Salcia si cum acesti criminali au fost gratiati de ministrul Alexandru Draghici, oponentul lui Nicolae Ceausescu, dar si aspecte din activitatile celor inchisi si legaturile lor cu propriile familii, pe timpul detentiei.

ALIN CRISTEA

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author