Published On: vin, Iun 20th, 2014

EXCLUSIV Povestea braileanului care a adus muzica intr-un lagar nazist si i-a “cantat” sfarsitul lui Adolf Eichmann, “arhitectul Holocaustului”

Share This
Tags

*Paraseste Braila la sfarsitul Primului Razboi Mondial pentru a deveni un cunoscut pianist, dar isi gaseste sfarsitul la Auschwitz, alaturi de peste 1.000.000 de oameni* Viata sa, necunoscuta in Romania, il face sa fie, pe buna dreptate, una dintre cele mai importante figuri evreiesti din timpul Holocaustului*

Rafael Schachter s-a nascut la 27 mai 1905, la Braila, intr-o familie instarita de evrei. La sfarsitul anului 1918, tanarul este trimis de familie in Cehoslovacia pentru a deveni un muzician cunoscut. Rafael se stabileste in Brno, al doilea oras ca marime din Cehia, unde studiaza pianul cu celebrul Vilem Kurz, profesor la Conservatorul din Viena, pe care apoi il urmeaza la Praga, un cunoscut centru multietnic in aceea perioada. Studiaza compozitia si dirijatul la Conservatorul din Praga si pianul cu muzicianul Karel Hoffmeister.

Dupa finalizarea studiilor, braileanul se angajeaza, in 1934, la teatrul condus de poetul si muzicianul Emil Burian, un cunoscut simpatizant comunist. Dupa 3 ani reuseste sa infiinteze propriul ansamblu de muzica de camera in capitala Cehoslovaciei, prin care isi dorea sa revigoreze repertoriul baroc.

Braileanul ajunge in lagarul de exterminare de la Terezin

La inceputul celui de al-II-lea Razboi Mondial nazistii ii inchid ansamblul lui Schachter, iar in 1941 se gaseste printre primii prizonieri trimisi in nou-infiintatul lagar de exterminare de la Terezin.

Pe 30 noiembrie 1941, cu transportul H si numarul de ordine 128, Rafael ajunge la Terezin, locul unde au fost trimisi numerosi evrei din Polonia, Austria, Olanda sau Ungaria, si care va deveni o comunitate de artisti si intelectuali.

Evreul reuseste sa introduca in lagar, fara acordul conducerii acestuia, un pian, pe care il ascunde in subsolul baracilor unde locuiau prizonierii de sex masculin. Slaba supraveghere a soldatilor germani il ajuta pe tanar sa organizeze un cor de barbati, si chiar sa se strecoare in sectorul femeilor, initiind si acolo un astfel de ansamblu muzical.

Rafael Schachter devine, treptat, cea mai importanta figura in administrarea timpului liber din lagar, iar cu perseverenta si chiar riscandu-si propria viata, reuseste sa il convinga pe directorul lagarului sa aduca instrumente muzicale si partituri la Terezin. Braileanul construieste de la 0 un cor de mari dimensiuni si dezvolta o scena culturala extrem de puternica, intr-un loc unde foametea, bolile si moartea erau stapane, incurajand prizonierii sa participe la viata artistica.

Corul sau, care numara peste 200 de membrii, pune in scena opere celebre, precum “Nunta lui Figaro” si “Flautul fermecat” ale lui Mozart sau “Carmen” a lui Georges Bizet. Rafael este insarcinat de nazisti sa conduca Departamentul de Opera si Muzica Corala.

Primul spectacol de opera de la Terezin a fost “Mireasa vanduta”, a compozitorului ceh Bedrich Smetana, pregatit de brailean, inca din vara anului 1942. Prima reprezentare a avut loc la 25 noiembrie 1942, fara permisiunea conducerii lagarului, insa concertul a fost atat de bine primit incat administratia aproba o premiera oficiala la 28 noiembrie 1942. Spectacolul a fost reluat de 35 de ori.

Cantaretul Bedrich Borges (1909-1993), inchis la Terezin, isi amintea: “Rafael Schachter a pus, literalmente. spiritul în oameni. Îmi amintesc, de exemplu, modul în care el a lucrat cu corul, in opera Kiss. Nu am cantat si m-am asezat in public; m-am uitat la Schachter si am crezut ca ma uit uit la Johann Sebastian Bach. Omul era pus si simplu impregnat cu muzica, o stanca de om”.

Sfidarea fata de nazisti si moartea la Auschwitz

Muzicianul incepe sa pregateasca opera „Messa da Requiem” de Giuseppe Verdi, o liturghie de inmormantare in religia romano-catolica, pentru a o prezenta nazistilor. Astfel, se pune in scena „Messa de Requiem” cu 4 solisti, un cor de 150 de persoane si un pian fara picioare, la care a cantat pianistul ceh Gideon Klein, si el inchis in lagar.

Recviemul, o slujba religioasa pentru pomenirea unei persoane decedate, era pentru detinuti un cod prin care doreau sa le transmita nazistilor ca pentru cei care fac rau, sfarsitul este iminent. Prin muzica lui Verdi, evreii ii sfidau pe oficialii germani, astfel ii anuntau ca urmeaza si judecata lor finala.

Schachter a dirijat 15 spectacole, pana in septembrie 1944, cand au inceput deportarile in masa ale detinutilor de la Terezin, acesta fiind nevoit sa isi reorganizeze corul de 3 ori, dupa ce multi dintre vocalisti au fost trimisi la Auschwitz.

In toamna anului 1944, dirijorul este obligat de conducerea lagarului sa prezinte opera lui Verdi si in fata unor ofiteri nazisti si a reprezentantilor Crucii Rosii Internationale, aflat in inspectie. Va fi ultimul spectacol de la Terezin. Cu aceasta ocazie, lagarul capata o alta infatisare: detinutii sunt obligati sa para fericiti si optimisti, sunt plantate flori si este construit un loc de joaca pentru copii. Intr-un joc grotesc, moartea este fortata sa capete o fata mai umana.

Alaturi de oficialii Crucii Rosii la reprezentare participa si liderul nazist Adolf Eichmann, cel care a organizat si condus „Solutia finala”-procesul de exterminare a 6 milioane de evrei, intre anii 1940 si 1945.

Corul, dirijat de Rafael, prezinta Recviemul lui Giuseppe Verdi, in fata lui Eichmann. Aflati in fata propriei exterminari, evreii reusesc astfel, sa ii transmita, subliminal, nazistului ca este asteptat la Judecata Suprema. La 31 mai 1962, Adolf Eichmann va fi executat.

La scurt timp dupa acest spectacol. La 16 octombrie 1944, in transportul „Er”, cu numarul de serie 943, muzicianul originar din Braila este transportat la Auschwitz, alaturi de alti aproximativ 1000 de prizonieri. Drumul spre lagarul mortii a durat 3 zile.

La Auschwitz, compozitorul, pianistul si dirijorul Rafael Schachter- cel care a reusit sa creeze o oaza de umanitate intr-un loc barbar, este trimis in camera de gazare, iar apoi incinerat. Cenusa lui a fost imprastiata, fara nici un fel de marcaj, cu doar cateva luni inainte ca trupele rusesti sa elibereze lagarul. In Cehia, exista un institut de arte si umanistica care poarte numele braileanului.

ALIN CRISTEA

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author