Published On: lun, Mai 26th, 2014

ANALIZA, domnilor, cu cifre! La Braila, PSD si PDL – electorat stabil. Votantii PNL in plin haos. Si inca cateva aspecte

Share This
Tags

Alianta PSD-UNPR-PC - 42,28%, PDL - 12,43%, PNL - 11,03%, Mircea Diaconu - 8,24%, PP-DD - 6,48%, PMP - 5,38%

PSD-UNPR-PC: 8.749 voturi (Colegiul 3); 7.122 voturi (Colegiul 4); 7.023 voturi (Colegiul 5); 6.965 voturi (Colegiul 2); 4.992 voturi (Colegiul 1)

PDL: 2.436 voturi (Colegiul 3); 2.306 voturi (Colegiul 5); 2.242 voturi (Colegiul 2); 2.106 voturi (Colegiul 4); 1.159 voturi (Colegiul 1)

PNL: 2.909 voturi (Colegiul 5) ; 1.995 voturi (Colegiul 4); 1.753 voturi (Colegiul 2); 1.426 voturi (Colegiul 3); 931 voturi (Colegiul 1)

PSDPSD: Colegiul 3 s-a dovedit a fi fieful deputatului PSD Marian Dragomir: 8.749 voturi si o prezenta de peste 40% (am putea spune chiar ca si-a asigurat cel de al doilea mandat de parlamentar)PSD a castigat detasat in municipiu: 20.000 de braileni dintre cei care au votat PSD sunt din muncipiu, peste 50% din totalul votantilor PSD de la acest scrutin. O surpriza este si rezultatul din Colegiul 1- un scor foarte bun, o performanta comparabila cu cea din Colegiul 3. De asemenea, PSD a obtinut un scor bun si in Colegiul 5, un fief PNL, de fapt Colegiul care i-a salvat pe liberali de la obtinerea unui scor cu o singura cifra, la rezultatele finale. PSD dovedeste ca are un electorat stabil, o medie de 11% dintre brailenii cu drept de vot din fiecare colegiu au votat cu social-democratii. Desi scorul obtinut la nivel judetean, 42,28%, este peste media partidului la nivel national, este, fara indoiala, sub ceea ce au crezut liderii locali ca pot "produce".

PDLPDL: Singura victorie a PDL, paradoxal, este reprezentata de esecul PNL. 12,43% vs. 11,03%. La alegerile europarlamentare din 2009, PDL a obtinut aproape 16.000 de voturi la Braila, iar acum aproximativ 10.000 de voturi. Ca sa nu mai spunem, ca in 2009 PDL Braila a avut si apasatoarea directiva de a obtine pentru "independenta" Elena Basescu cam 10 voturi pe sectie. Daca suntem onesti, vedem ca PDL nu a reusit intr-o luna de zile sa ii gaseasca cele 17.000 de voturi Simonei Draghincescu si nici capitalul de imagine al liderului filialei, Alexandru Nazare, nu a impins brailenii in sectiile de votare. E de intrebat ce scor obtinea PDL daca nu candida Simona Draghincescu? Putea sa dea cu minus? Pe de alta parte, PDL si-a "intepenit" electoratul: la aceste alegeri aproximativ 3% dintre brailenii cu drept de vot din fiecare colegiu au pus stampila pe lista democrat-liberalilor. Voturile obtinute in Colegiul 3 (aproximativ 2.500) sunt o curiozitate electorala, dar, fara indoiala, si o reusita a PDL, daca tinem cont de esecul pe care partidul l-a avut in acest colegiu la alegerile parlamentare din 2012, atunci cand a candidat Daniel Mitrofan. Colegiul deputatului Alexandru Nazare a adus la cosul partidului 2.242 de voturi, cu 60 de voturi mai putin decat Colegiul 5 si cu 130 de voturi mai mult decat Colegiul 4. Un scor interesant au obtinut democrat-liberalii si in Colegiul 1, unde, in 2012, a candidat pentru un fotoliu de deputat Marian Fusea (consilier local care spun gurile rele s-ar fi facut nevazut in aceasta campanie), care a obtinut putin peste 2.500 de voturi. Acum, PDL a fost votat in acest colegiu de peste 1.100 de braileni. Scorul PDL Braila a fost, fara indoiala, afectat si de tradarile din partid, dar si de prezenta "independentului" Diacomatu pe plaiurile noastre. E greu sa tragi pentru doi!

PNLPNL: Agonia unui partid de dreapta, aflat la guvernare locala. Cu doi parlamentari, un viceprimar si un vicepresedinte al CJ (sa nu mai vorbim de directorii de deconcentrate), PNL Braila a obtinut un scor dezastruos la alegerile europarlamentare: 11,03%, cam 9.000 de voturi. Mircea Diaconu – 8,24%. Cam asta e partidul!  Daca vorbim de electoratul traditional al PNL, acesta s-a facut praf la Braila. Daca primarii liberali din judet isi permiteau sa stea macar cateva minute relaxati in ziua votului, filiala obtinea un rezultat cu o singura cifra. 

Colegiul 5 a adus PNL Braila aproape 3.000 de voturi. 7 dintre cei 10 primari liberali din judet sunt din acest colegiu. 

Dezastru a fost si in municipiu, unde, in Colegiul 2 (colegiul in care liberalul Vasila Varga a obtinut sub umbrela USL peste 17.000 de voturi) liberalii au obtinut putin peste 1.700 de voturi, cu 500 de voturi mai putin decat PDL (si sa ne amintim ca Nazare a intrat in Parlament prin redistribuire). PNL a fost batut de PDL in 4 dintre cele 5 colegii, in Colegiul 3 la o diferenta de 1000 de voturi.

In municipiu (si ar trebui sa ne amintim ca PNL a dat un primar Brailei!), liberalii au strans sub 3.500 de voturi. Concluzia: electoratul liberal din Braila s-a mutat la tara! Daca PSD si PDL au dovedit ca au un electorat stabil, votantii PNL sunt dezordonati, influenta decisiva avand-o (in colegiile din judet) alesii locali liberali. De exemplu, in Colegiul 1 doar 2,16% dintre brailenii cu drept de vot au preferat PNL, in timp ce in Colegiul 5 procentul este de 4,5% (si inca un exemplu: Colegiul 3 – 1,8%, in comparatie cu Colegiul 4 - 3,69%).

In aceasta coma electorala, cred ca este penibil sa plangi dupa voturile lui Diaconu si sa-ti imaginezi cum ar fi fost daca.

Comentarii

comentariu

About the Author