Published On: vin, Apr 4th, 2014

Va mai aduceti aminte de Anton Lungu? Amintiri dupa 7 ani de la moartea primarului pe care il votau brailenii “ca la balamuc”

an1Anton Lungu a fost cel mai longeviv prim-secretar al judetului, 15 de ani, iar dupa 1989, cel mai longeviv primar, cu trei mandate. A murit in luna iunie 2007.

Braila este oras-martir al Revolutiei romane, laolalta cu Timisoara sau cu Bucurestiul. Urbea dunareana are si peste 200 de revolutionari cu certificat. O mare parte din ei primesc indemnizatii, platite din bugetul de stat, in semn de recunostinta pentru contributia pe care acesti oameni si-ar fi adus-o la eliberarea de comunism.

Vasile Datcu, unul dintre liderii revolutionarilor, sustine ca s-ar fi dat un decret la radio ca toti primii-secretari sa fie repusi in functie, si de aici revenirea lui Lungu in Palatul Comunal. Alte marturii sustin ca insusi Nicolae Constantin, presedintele CFSN, l-ar fi chemat pe Anton Lungu pentru a-i cere sfatul in anumite probleme. Pana la urma, Lungu a fost arestat pentru a doua oara in decurs de doua zile si repus sub paza Armatei, imediat dupa revolutie.

 

“L-a votat lumea pe Lungu ca la balamuc”

 

Povestea lui Anton Lungu nu avea sa se incheie insa aici. Dupa ce a stat aproape un an in inchisoare, fostul prim-secretar al Brailei s-a intors in oras si in 1992 a candidat la alegerile locale din partea PSM (Partidul Socialist al Muncii). Anton Lungu, care a decedat in urma cu cativa ani, a fost ales de trei ori primar al Brailei, pe care a apucat s-o conduca doisprezece ani si in democratie, din 1992 pana in 2004. Braileanul Cristi Popescu, care in timpul Revolutiei si-a pierdut un ochi, e indignat de ceea ce a vazut, cu ochiul sau, in ultimii 21 de ani: „L-a votat lumea pe Lungu ca la balamuc”.

Scriitorul Gheorghe Lupascu, avertiza asupra faptului ca Anton Lungu, primar de trei mandate si candidat al umanistilor la fotoliul de edil-sef al Brailei, a facut in trecut politie politica. Scriitorul Gheorghe Lupascu a declarat in 2004, pentru cotidianul Monitorul de Braila: "Luand act de continutul dosarului intocmit de fosta Securitate in timpul regimului comunist (dosar incredintat personal prin copii xerox de CNSAS), sunt profund revoltat de faptul ca cetateanul Anton Lungu, fost prim-secretar PCR la Braila inainte de 1989, si-a dat acordul, asa cum rezulta din aceste documente, sa fiu supus unor actiuni represive la locul de munca cu repercusiuni asupra vietii mele. Aceste presiuni urmau sa se finalizeze cu arestarea mea pe strada de catre fosta Militie, cu aprobare diabolica a conducerii de partid, reprezentata de Anton Lungu".

 

“Voi ne-ati bagat in puscarie, voi ne-ati facut, voi ne-ati dres”

 

Potrivit plt. adj. Cojocaru, atit Anton Lungu cit si ceilalti arestati au stat dupa gratii vreo 2-3 luni de zile. Mai tirziu, Lungu a fost trimis la Bucuresti.

"La Revolutie, l-am avut in custodie pe actualul primar Anton Lungu, de asemenea, persoane din fosta conducere a securitatii. Ceilalti detinuti ii cam huiduiau: «Voi ne-ati bagat in puscarie, voi ne-ati facut, voi ne-ati dres». Noi insa nu am facut diferenta." e"La noi, de fapt, au fost pusi sub protectie, pentru ca lumea de «afara» era pornita impotriva lor", a mai spus gardianul.

Reamintim ca dupa evenimentele din decembrie 1989, Anton Lungu a fost trimis in judecata pentru savirsirea infractiunii de abuz in serviciu contra interesului public. El a fost achitat de un Tribunal din Bucuresti. Chiar daca Lungu a fost ulterior scos drept securist, cum ca ar fi facut politie politica, brailenii au continuat sa-l voteze si chiar ii spuneau "primarul panseluta" fiindca orasul gemea de flori si era curat ca niciunul altul.

 

Braila era locul in care se stabilea pretul graului pentru intreaga Europa. 

 

anIntr-un interviu acordat in ultimii sai ani de viata, Lungu isi amintea cu nostalgie de perioada in care Braila comunista prospera: "Am venit in judetul asta in 1973. Incepusera lucrarile de irigatii. Am dus apele din Dunare pana la Ramnicu Sarat. Am carat ape cu trenul, ca sa salvam porumbul, graul, care erau topite. Toate luncile Dunarii, ale Siretului, Calmatuiului, le-am amenajat pentru cultivarea orezului. Braila devenise un mare producator de orez. Am cultivat pana la revolutie si apoi s-a ales praful, au furat utilaje, motoare, retea electrica, conducte ingropate. Daca erau trei razboaie, nu se cunostea cum s-au cunoscut acum".

In perioada comunista Lungu isi amintea ca Braila alimenta 10 judete din Romania, in afara de ce dadea la export. Braila era locul in care se stabilea pretul graului pentru intreaga Europa. 

 

Pe 29 noiembrie 2001, printr-o hotarare de Consiliu Local Municipal, fostul primar a primit distinctia de cetatean de onoare al orasului Braila. La data de 9 iunie 2007, Anton Lungu s-a stins din viata la data de 7 iunie 2007, dupa o lupta cumplita cu boala.

 

Comentarii

comentariu

About the Author