Published On: mar, Apr 15th, 2014

Austeritatea ii tine de Pasti acasa pe directorii de institutii. VEZI la ce biserica vor fi in noaptea de Inviere

Mai putin de o saptamana pana la Sfintele Pasti si deja lumea se intreaba unde ii va prinde evenimentul. Curiosi din fire, am facut un sondaj in randul directorilor de institutii brailene, afland cu uimire ca majoritatea vor sta acasa.

Cum aceasta sarbatoare este de o mare importanta, mai toti directorii prefera sa fie alaturi de familie, un prilej de a-si revedea copii si nepotii.

Gala premiilor -Ana Harapescu" Acasa in familie, nu mananc bucate traditionale, de fapt mananc ceea ce am prin casa si ce-mi permit din salariul de functionar public ", a fost raspunsul directorului Centrului de Cultura, Ana Harapescu, mai mereu nemultumita de conditia materiala.

Ilie Deca, directorul Administratiei Judeteane a Finantelor Publice va sta ca in fiecare an, in aceasta perioada, acasa.

“Voi petrece acasa cu familia, copii si nepotii. Traditia niciodata nu se poate schimba. La miezul noptii vom lua Lumina de la Biserica Sf. Paraschieva", ne-a marturisit Ilie Deca.

Un alt parinte care isi asteapta copii si nepotii la masa de Pasti, este inspectorul general scolar, Iulian Danielescu.

Iulian Danielescu -inspector scolar (8) net"Imi astept acasa copii sa sarbatorim impreuna, conform traditiilor romanesti. Vom servi cel mai probabil carne de miel dar si scrumbie. De obicei Lumina o luam de la Biserica Greaca, chiar daca apartinem de Sf. Nicolae. Nunta, casatoriile fiicelor precum si botezurile le-am facut la Biserica Greaca, eu fiind pe un sfert de origine greaca, bunicul din partea mamei a fost grec get-beget, insa nu s-a transmis mai departe limba greaca si in familia noastra", a precizat Iulian Danielescu.

Pe seful Inspectoratului Situatiilor de Urgenta il va pride sarbatoarea crestina de serviciu, insa acesta a spus ca va lua totusi Lumina cel mai probabil de la Catedrala "Nasterii Domnului".

Vremurile austeritatii il vor tine acasa si pe directorul Directiei pentru Sport si Tineret, Nicusor Hagiu. Originar din comuna Ciresu, Hagiu va merge de Pasti la parinti de unde va lua si Lumina.

"Cel mai probabil vom manca miel si pasca, asa procedam in fiecare an ", ne-a spus Nicusor Hagiu.

Nici directorul Agentiei de Protectie a Mediului, Ciprian Cuzmin nu va pleca din oras :

"Petrecem acasa in familie cu produse traditionale iar Lumina o luam de biserica cea mai apropiata de casa".

ciochina-gabrielDirectia Sanitara, condusa de medicul Gabriel Ciochina se va bucura de prezenta acestuia in oras, directorul petrecandu-si Sarbatorile Pascale tot acasa cu familia.

"Voi fi acasa, in Braila, si vom organiza o masa ca in fiecare an de Pasti. Lumina o vom lua de la biserica din Cazasu sau de la Catedrala, de unde va vrea sotia", a precizat Ciochina.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-