Published On: mar, Apr 22nd, 2014

Atentie SOMERI: 370 de locuri de munca asteapta sa fie ocupate!

someriAgentia  Judeteana  pentru  Ocuparea  Fortei de Munca Braila organizeaza in data de 25 aprilie 2014, incepand cu ora 900 “Bursa generala a locurilor de munca”.

Aceasta actiune se va desfasura in municipiul Braila la Sala Polivalenta “DANUBIUS”, in orasul Faurei la Casa de Cultura a Orasului Faurei si in orasul Insuratei la Sala de Sedinte a Primariei Insuratei.

A.J.O.F.M. Braila a contactat pentru aceasta actiune, pana la aceasta data, peste 1250 angajatori,  fiind confirmata participarea de catre 57 angajatori cu aproximativ 370 locuri de munca, in urmatoarele domenii principale de activitate: fabricarea articolelor de imbracaminte; activitati de protectie si garda; intermedieri financiare si asigurari ; fabricarea utilajelor pentru extractie si constructii ; fabricarea produselor de brutarie si a produselor fainoase; fabricarea de constructii metalice si parti componente ale structurilor metalice; constructii; agricultura; repararea articolelor fabricate din metal, repararea masinilor si echipamentelor; activitati generale de curatenie a cladirilor; prelucrarea si conservarea carnii; comert; transporturi rutiere de marfuri; activităţi de arhitectură; activitati de servicii privind forta de munca; coafura si alte activitati de infrumusetare.

6,8 % din locurile de munca vacante se adreseaza persoanelor cu studii superioare: consilier vanzari, agent asigurari, consilier vanzari asigurari, designer pagini web, director comercial, economist, inginer chimist, inginer productie, inspector resurse umane, proiectant inginer mecanic, sef serviciu aprovizionare desfacere.

“In cadrul acestei actiuni vor fi amenajate standuri separate pentru activitati de: mediere, consiliere privind cariera, formare profesionala, acordarea de informatii privind alcatuirea unui CV, a unei scrisori de intentie precum si alte tehnici de identificare a unui loc de munca”, a declarat Monica Bratu, director AJOFM Braila.

In timpul desfasurarii bursei generale persoanele interesate pot obtina sprijin pentru intocmirea unei scrisori de intentie, elaborarea unui CV EUROPASS, instruire in metode si tehnici de cautare a unui loc de munca. De asemenea, sunt furnizate informatii cu privire la cursurile de formare profesionala pe care agentia le organizeaza pana la finele anului 2014.

 

Comentarii

comentariu

About the Author