Published On: Soare, Mar 23rd, 2014

Maidanezii, salvati prin adoptii la distanta

adapost cainiTot mai multe ONG-uri sar in ajutorul cainilor maidanezi din Braila. Potrivit raportului prezentat de catre SUPAGL Braila in cadrul ultimei sedinte de Dialog Social care a avut loc in data de 26 martie, serviciul de utilitate publica sub autoritatea CLM Braila desfasoara un program de capturare, sterilizare si tratare a cainilor fara stapan si administrarea celor doua adaposturi din localitatile Unirea, respectiv Lacu Sarat inregistrate sanitar veterinar.

Dupa publicarea unui album foto realizat cu spriinul Scolii de Populare de Arta din Braila, SUPAGL a fost contactat telefonic de o braileanca care a sustinut financiar extinderea unui adapost, in vederea maririi numarului de locuri pentru a oferi posibilitatea adoptiei la distanta a unui numar mai mare de caini fara stapan.

Intre timp, braileanca a infiintat Organizatia ‘‘Felicia Animalia Sticting’’ care a adoptat pana acum un numar de 50 de caini la distanta.

De asemenea. Primaria Braila in parteneriat cu organizatia ‘‘Initiativa Cetatenilor Seniori’’ deruleaza in perioada 2013- 2015 campania ‘‘Mai putini caini pe strada’’ al carei scop este de a implica seniorii intr-o viata activa si a promova voluntariatul. In cadrul proiectului, in luna decembrie a anului trecut a avut loc o campanie de sterilizare si promovare a adoptiilor.

In perioada 17 februarie- 22 martie s-a desfasurat in scolile din municipiu o noua etapa a campaniei ‘‘Mai putini caini pe strada’’, care s-a finalizat cu 37 de adoptii. Au fost formate echipe dintre adulti de peste 50 de ani si copii, avand misiunea de a-si convinge prietenii sa adopte cel putin un caine.

‘‘Trebuie sa mentionam ca primim zilnic solicitari in sensul interventiei asupra cainilor fara stapan aflati pe domeniul public si aplicarea urgenta a prevederilor legale in vigoare. Pentru Primaria Municipiului Braila eutanasierea cainilor este o etapa la care nu ne dorim sa ajungem. Ea se aplica in cazul animalelor care sufera de boli incurabile sau agresive, dar si celor care nu au fost adoptate sau revendicate. Dar acest serviciu trebuie achizitionat respectandu-se prevederile legale, respectiv Ghidul emis de Colegiul National al Medicilor Veterinari din Romania si asigurand participarea reprezentantilor asociatiilor de protectie a animalelor. Suntem atent monitorizati de reprezentantii Federatiei pentru Protectia Animalelor si Mediului care asigura sprijin organizatiilor aflate la inceput de drum. Prin implicarea Federatiei pentru prima oara in judetul Braila, au fost realizate adoptii internationale de catre un grup de iubitori din Grecia’’, se arata in raportul prezentat de SUPAGL in cadrul sedintei de Dialog Social.

De precizat este faptul ca, in prezent in cele doua adaposturi sunt cazati 780 de caini, iar numarul de adoptii inregistrat de la inceputul acestui an este de 58 de patrupezi.

Comentarii

comentariu

About the Author

-