Published On: lun, Feb 10th, 2014

Excursii in siguranta: Vezi aici conditiile de organizare a unei tabere scolare!

Tabara BlasovaProfesorii care organizeaza excursii sau tabere scolare sunt obligati sa asigure existenta unei persoane specializate in acordarea primului ajutor, daca operatorul economic nu ofera acest lucru. La fiecare 10 elevi va fi un profesor care sa ii supravegheze. De cealalta parte, pentru a participa la excursie sau tabara, elevii au obligatia sa prezinte profesorului organizator o adeverinta medicala care sa ateste starea "clinic sanatos".

De asemenea, elevilor le este interzis sa aduca si sa consume in tabara sau excursie tigari, alcool si droguri. Prevederile fac parte din Conditiile de organizare a taberelor, excursiilor, expeditiilor si a altor activitati de timp liber in sistemul de invatamant preuniversitar, aprobate prin ordin de ministru si publicate in Monitorul Oficial.

Cadrele didactice sau unitatile de invatamant preuniversitar care organizeaza tabere, excursii, expeditii si alte activitati de timp liber au obligatia sa ia toate masurile in vederea asigurarii conditiilor de siguranta ale elevilor pe durata activitatii respective.

Elevii participanti la tabere, excursii, expeditii si alte activitati de timp liber si parintii sau reprezentantii legali ai acestora vor respecta obligatiile prevazute in anexa nr. 3.

Anterior constituirii grupului de elevi si cadre didactice sau parinti participanti, cadrul didactic organizator trebuie sa prezinte grupului informatii cu privire la localitatea de destinatie, durata excursiei, prestatorii de servicii implicati in eveniment, adresa unitatii de primire, numarul de participanti sau costul evenimentului.

In momentul in care grupul este constituit, cadrul didactic organizator al activitatii este obligat sa intocmeasca dosarul, sa obtina avizul unitatii de invatamant sau sa asigure acordarea primului ajutor prin personal de specialitate.

 

Comentarii

comentariu

About the Author