Deputatul Marian Dragomir: Vizitiu trebuia sa dea probe pentru alcoolemie ca sa inlature suspiciunile
Contactat telefonic, deputatul PSD Marian Dragomir a facut cateva precizari referitoare la faptul ca seful Politiei brailene, Mircea Relu Vizitiu, care ar trebui sa fie un exemplu pentru cetateni, a incalcat grav legea.
"Consumul de alcool si conducerea autoturismului pe drumurile publice reprezinta un pericol real si o astfel de actiune nu trebuie sa ramana fara urmari. Nu cunosc probele, dar daca s-a depasit limita alcoolemiei prevazuta in Codul Rutier cu siguranta avem probleme legate de siguranta traficului, respectarea legislatiei in vigoare si in ultimul rand de imagine a celui acuzat .
Acest subiect se putea inchide foarte repede: persoana acuzata putea merge pentru recoltarea de probe in vederea stabilirii alcoolemiei si daca nu ar fi consumat alcool atunci s-ar fi apreciat deschiderea si corectitudinea persoanei acuzate. In cazul de fata raman cu siguranta suspiciuni de vinovatie in functie de probele existente.
Persoanele care au o functie publica indiferent ca vorbim de parlamentari, consilieri, director ai institutiilor publice, si cu atat mai mult cei care au atributii de a respecta legea trebuie sa aiba un comportament care sa constituie un exemplu pentru cetateni, nu sa se urce bauti la volan."