Published On: mar, Feb 4th, 2014

Comisioane la plata cu cardul! Vezi aici ce modificari aduce Guvernul

card3Comisioanele interbancare pe care banca emitenta a cardului le percepe de la banca acceptatoare vor fi limitate de Guvern. Astfel, prin  terminalele la care  se realizeaza plata la comerciant, comisioanele vor fi de 0,2% pentru cardurile de debit si 0,3% pentru cardurile de credit.

”Institutiile emitente nu pot aplica institutiilor acceptante comisioane interbancare mai mari de 0,2% din valoarea fiecarei operatiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv comisioane interbancare mai mari de 0,3% din valoarea fiecarei operatiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de credit”, se arata intr-un proiect de ordonanta de urgenta publicat de Ministerul Finantelor Publice.

De asemenea, Guvernul vrea sa introduca clauze minime in contractele dintre bancile care instaleaza terminale electronice de plata sau opereaza plati electronice si comerciantii care le utilizeaza, pentru ca firmele sa cunoasca in detaliu costurile pe care le vor suporta.

”Acordurile dintre institutiile acceptante si beneficiarii platilor vor contine informatii detaliate referitoare la valoarea comisioanelor pentru serviciile prestate acestora, a comisioanelor interbancare, precum si a comisioanelor suplimentare aplicate in functie de marca si categoria respectivelor carduri de plata”, se mai spune in proiectul de act normativ.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author