Published On: Soare, Noi 10th, 2013

Ponta: “PSD merge singur la europarlamentare!”

Consiliul National al PSD s-a reunit la Sala Palatului, in prezenta a 4.200 de delegati, reuniunea fiind moderata de catre presedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, si secretarul general, Andrei Dolineaschi, scrie Mediafax.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat la Consiliul National al partidului, ca este convins ca nu va fi necesar ca PSD sa castige cele doua scrutinuri de anul viitor, respectiv alegerile europarlamentare si prezidentiale, "impotriva cuiva, nici aliati, nici adversari". "Urmeaza alegerile prezidentiale. Dupa zece ani de regim Traian Basescu, de distrugere, minciuna, abuzuri, ura, dezbinare, aceasta perioada se inchide. Eu cred ca de fapt putem sa inchidem perioada de tranzitie de la societatea de dinainte de '89 la o societate moderna, europeana, democratica. Vreau ca dupa plecarea lui Traian Basescu sa avem un punct pus acestei perioade", a spus Ponta.

El i-a rugat pe delegatii CN sa sprijine un viitor presedinte care sa fie al tuturor romanilor si care sa-i reprezinte si sa fie cu adevarat un mediator.

"Am vazut ca presedintele actual spunea razand ca nu si-a indeplinit rolul cel mai important, cel de mediator. Avem nevoie de un presedinte pacificator, care sa sprijine Guvernul, Parlamentul in a reconstrui Romania. Sunt convins ca aceste doua batalii le vom castiga impreuna. Sunt convins ca nu trebuie sa le castigam impotriva cuiva, nici aliati, nici adversari", a spus Ponta.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat sambata, la Consiliul National, ca PSD merge singur la alegerile europarlamentare in 2014, el aratand ca formatiunea sa are adversari in acest scrutin, dar nu dusmani si ca obiectivul este ca fiecare organizatie a PSD sa castige aceste alegeri in judet.

Ponta: “PSD merge singur la europarlamentare. Avem adversari, nu dusmani. Obiectivul, castigarea alegerilor!”

Comentarii

comentariu

About the Author

-