Published On: Soare, Noi 10th, 2013

Ponta: Modificarile necesare pentru educatie le vom adopta prin ordonanta, sa nu le blocheze Basescu

Premierul Victor Ponta le-a spus reprezentantilor PSD reuniti la Atelierul pe Educatie ca este de acord ca modificarile legislative necesare sistemului de educatie sa fie adoptate pe calea ordonantei, aratand ca pe cale naturala prin Parlament ar fi "sabotate de Traian Basescu", precizeaza Mediafax.

Ponta a spus ca nu se mai poate astepta înca un an, pana se va "scapa" de Traian Basescu. "Este foarte clar ca acele modificari legislative de care are nevoie sistemul de educatie, pe cale normala, Parlament, adoptare, vor fi blocate si sabotate de presedintele Basescu, nu va promulga legile, le va contesta o data, de cinci ori, de sapte ori la Curtea Constitutionala, asta face cu toate legile importante. De aceea am vrut sa vin astazi, am avut o discutie si cu domnul Pricopie si cu domnul Costoiu, daca constatam ca acest blocaj ne întarzie nu mai putem sta înca un an pana scapam de Basescu. Daca va fi cazul si daca constatam ca e un blocaj peste care nu putem trece, sunt absolut de acord sa adoptam modificarile, cele mai importante dupa ce le discutati cu sindicatele, cu primarii, sunt de acord sa le adoptam pe calea ordonantei, pentru ca e clar ca proiectele de lege vor fi blocate de Traian Basescu", a afirmat Victor Ponta.

Premierul a precizat ca îsi asuma decizia politica de a încerca sa adopte modificarile necesare învatamantului cat mai repede.

 

"Haideti sa vedem ce-i urgent si adoptam rapid, nu mai stam dupa blocaje, ca e un an, e putin daca ma gandesc ca au trecut noua luni de cand reusim sa supravietuim ca tara. Dar un an e lung pentru sistemul de educatie si sunt lucruri pe care trebuie sa le adoptam acum, ca sa intre în vigoare la începutul anului scolar si universitar din septembrie-octombrie anul viitor", a adaugat Victor Ponta.

Premierul a aratat ca a primit reprosuri ca, desi a promis modificari pentru învatamant, nu s-a reusit acest lucru. "Deci, din punctul meu de vedere, îmi asum decizia politica de a încerca sa adoptam aceste modificari necesare în asa fel încat lucrurile pe care am zis ca le modificam, am vazut si pe buna dreptate mi s-a reprosat ca «domn'e, ati zis ca le modificati si nu le modificati», pentru ca e greu daca nu chiar imposibil sa explicam ca noi adoptam legea si presedintele Basescu o blocheaza. Daca o blocheaza, atunci mergem pe calea directa si eu îmi asum aceasta raspundere politica de a face modificari pe care le-am promis si necesare cat mai repede", a mentionat Ponta.

Comentarii

comentariu

About the Author

-