Published On: joi, Oct 10th, 2013

Soferii de maxi-taxi controlati de politisti

Share This
Tags

Politistii au constatat 57 de contraventii, in urma unei actiuni privind legalitatea transportului public de persoane, desfasurate pe parcursul a doua zile.

Actiunea a vizat legalitatea transportului public de persoane, precum și reducerea riscului implicarii in accidente de circulatie a autovehiculelor care efectueaza transport public de persoane.

Ieri, 9 octombrie a.c., actiunea s-a desfasurat in intervalul orar 10:00- 18:00, si ca urmare a neregulilor constatate, politistii braileni au aplicat 57 de sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 13.580 de lei.

Dintre acestea, 15 au fost pentru oprire sau stationare neregulamentara, 10 pentru transportul mai multor persoane decât locurile prevazute in certificatul de inmatriculare al autovehiculului, 20 pentru nerespectarea statiilor stabilite, 8 pentru utilizarea telefonului mobil la volan, in timpul conducerii autovehiculului, doua pentru depasirea vitezei legale de deplasare si restul pentru alte abateri.

In aceeasi zi, lucratori din cadrul Serviciului si Biroului Rutier au actionat pe arterele rutiere din municipiul si judetul Braila pentru constatarea de contraventii si prevenirea, respectiv, combaterea infractiunilor rutiere.

Politistii au constatat 94 de contraventii, pentru care au aplicat sanctiuni in valoare totala de 39.270 de lei, au ridicat in vederea suspendarii doua permise de conducere si retras doua certificate de inmatriculare.

Comentarii

comentariu

About the Author

-