Published On: mie, Sep 18th, 2013

REPORTAJ EVENIMENT: “E dureros, unchiul meu nu a fost TORTIONAR. Nu pot sa cred!” Infobraila va prezinta povestea CALAULUI de la Salcia

Share This
Tags

salcia 1` copy“E dureros sa aud asa ceva, dupa atata timp”. Acestea au fost cuvintele nepoatei locotenentului major Pavel Ion, atunci cand a aflat de la redactorii Infobraila despre ororile de care se face vinovat fostul comandant al lagarului Salcia. In anul 1955, Pavel Ion a fost condamnat la munca silnica pe viata pentru “crima de omor pentru schingiuire asupra condamnatilor care executau pedepse privative de libertate”. Insa, aceasta incercare de pedepsire a tortionarului a fost sortita esecului. La 25 august 1957, prin decretul nr. 403 al Prezidiului Marii Adunari Nationale, “s-a stins in intregime pedeapsa”, fiind reactivat in cadrul Directiei Generale a Penitenciarelor si Coloniilor de Munca, cu gradul anterior arestarii. Dupa 10 ani de la moartea lui Pavel Ion, familia acestuia a aflat de la Infobraila despre crimele pe care tortionarul le-a savarsit la Salcia, in numele comunismului.

Fostul comandant de la Salcia a murit in anul 2003, la Foscani, dupa o lunga suferinta. Cancerul l-a rapus pe cel care a semanat teroare in randul detinutilor de la Salcia.

Primavara anului 1952. In cei mai aprigi ani ai terorii comuniste, in Insula Mare a Brailei, departe de asezarile umane importante, pe actualul teritoriu al comunei Frecatei, autoritatile infiinteaza colonia de munca de la Salcia. Denumirea oficiala insa nu a reusit sa ascunda ororile, abuzurile si tragediile de neinchipuit, intamplate acum mai bine de jumatate de secol, in numele comunismului, intr-un colt al judetului Braila-astazi uitate, pe nedrept. De-a lungul Dunarii Vechi, la Salcia, mai intai detinuti de drept comun, apoi detinuti politici cu “origini nesanatoase”, si-au gasit sfarsitul sau au ramas marcati pe viata, fizic si psihic, intr-un experiment criminal de distrugere a fiintei si demnitatii umane.

Locotenentul major Pavel Ion a fost comandantul lagarului intre anii 1952-1953, perioada in care la Salcia, au murit peste 60 de detinuti, ucisi in cele mai oribile moduri, fiind  ingropati de vii, torturati, calcati sub copitele cailor sau chiar impuscati.

Familia tortionarului a aflat de la redactorii Infobraila despre trecutul fostului comandant, cel despre care spun ca a fost “un batran bun, inteligent si inimos”. 

Pavel Ion s-a nascut la data de 8 septembrie 1925, in comuna tulceana Bestepe. Fiul lui Petre, un taran instarit, fost membru al PNL si a Mariei, Ion provenea dintr-o familie de chiaburi, care avea legaturi stranse cu partidele istorice. Matusa sa, Pavel Nastasia era casatorita cu un membru al Partidului National Taranist, iar unchii sai, atat din partea tatalui cat si din partea mamei, au fost membri ai P.N.T sau P.N.L. In ciuda originii sale, Pavel Ion a fost unul dintre cei mai odiosi calai ai regimului comunist.

Pavel Ion a urmat cele 4 clase primare in localitatea natala, pana in anul 1937, iar in anul 1940 a absolvit Liceul Industrial din Tulcea, obtinand calificarea de tamplar. Din 1940 si pana in anul 1945, Ion a lucrat ca tamplar la santierul din Tulcea, iar apoi a practicat aceeasi profesie, pe cont propriu, in Bestepe, pana in 1948 cand a fost incorporat pentru satisfacerea stagiului militar.

A fost lasat la vatra in anul 1950, cu gradul de sergent, dupa ce si-a satisfacut stagiul la Centrul de Instructie Jandarmi din Turnu-Magurele si la Colonia de munca de la Poarta Alba. Dupa aceasta, tulceanul s-a angajat la Colonia de la Poarta Alba in functia de referent-sef, iar in iulie 1951 a fost incadrat cu gradul de locotenet-major la aceeasi unitate. Nu dupa mult timp, Pavel Ion a fost promovat comandant al coloniei Salcia.

salcia2 copyConditiile din lagarul Salcia erau inumane, iar marturisirile despre bataile primate de detinuti, in timp ce li se canta “Vesnica pomenire”, creioneaza o imagine apocaliptica a ceea ce s-a intamplat in acel loc, deloc exagerata, poate chiar incompleta. In timpul iernii, detinutii erau scosi, aproape dezbracati, in picioarele goale, pentru a munci, iar dupa ore intregi in frig, erau batuti.  Detinutii erau nevoiti sa stea ore intregi, in picioare, la coada, istoviti de munca, flamanzi, fie ca ploua sau ningea. Si asta pentru a primi bataie.

Persoane batrane, bolnave, cu handicap locomotoriu, aflate in agonie, erau scoase de tortionari in ploaie, de dimineata pana seara, pana la epuizare, la instructie si pusi sa alerge sau sa faca flotari. Cei ce mai ramaneau in viata, pana la lasarea noptii, erau dusi in carcera, iar trupurile celor ramasi fara suflare erau aruncate in gropi comune.

Intregul proces de exterminare, coordonat de locotenetul-major Pavel Ion, la care au fost supusi chiar si studenti si elevi, s-a conturat in jurul constructiei digului care a inconjurat Balta Brailei, in dorinta comunistilor de a o transforma in zona agricola. Aceasta reusita, platita cu sangele detinutilor de la Salcia, a reprezentat unul din marile „succese” ale comunismului.

Ororile ce au avut loc la inceputul existentei lagarului „de munca” intaresc, daca mai era nevoie, faptul ca Salcia a fost un centru de exterminare, in adevaratul sens al cuvantului, un loc unde schingiurile in masa, cruzimea, infometarea si asasinatele au avut un caracter genocidar.

La data de 24 septembrie 1952, Procuratura Raionului Macin este sesizata cu privire la situatia de la lagarul Salcia, unde erau „prea multe decese in randul detinutilor”. Grotesc acest mod de exprimare, insa aceasta era realitatea, inchisorile comuniste aveau, totusi, un numar limita de decese acceptate, la inceputul anilor ’50.

Procurori au facut o ancheta superficiala, in urma careia s-a constatat ca detinutii „nu primeau carti postale si tigari”. Aceasta era singura neregula descoperita.

Insa situatia nu a ramas asa. Procuratura Generala s-a sesizat si a dat ordin Procuraturii din Galati sa intreprinda o ancheta solida la Salcia. 21 de cadre ale Ministerului de Interne si 14 detinuti-sefi de brigada au fost prezentati Tribunalului Militar. Acestia erau acuzati de „instigare la omor prin torturi urmate de executare, crima de omor prin torturi, abuz in serviciu, profanare de cadavre si vatamare grava a integritatii corporale”.
Cele 35 de persoane erau vinovate de decesul a 63 de detinuti, in perioada iunie 1952-martie 1953, iar aici vorbim despre cifra oficiala. Alti zeci de oameni, in urma teribilelor batai primite, au ramas cu „invaliditati corporale pentru intreaga viata”.

Documentele Procuraturii prezinta detalii socante ale vietii detinutilor la Salcia: „fara nici o justificare, multi detinuti au fost loviti cu ranga de fier, cazmaua, lopata, cravasa, unii dintre ei murind in urma traumatismelor, altii ramanand schilozi pentru toata viata”.

Asasinate prin impuscare, interzicerea tratamentului medical, scoaterea fortata la munca fara respectarea recomandarilor medicale, introducerea detinutilor, iarna, in carcere descoperite, in piele goala, obligarea detinutilor iarna de a intra in apa pana la brau ca sa taie stuf si papura, alergarea detinutilor calare si calcarea lor in copitele cailor, ingroparea unor detinuti de vii in pamant, acestea sunt doar unele din ororile la care lagarul Salcia a fost martor, unul tacut, a carui ziduri vorbesc si astazi despre cele intamplate, in urma cu mai bine de cinci decenii.

In fata Tribunalului au fost prezentati lt. maj. Ion Pavel, fost comandant al lagarului, Ion Popa, Petre Manciulea, Ioan Carliga, Ilinca Tudor, Mihai Tudoreanu, Gusoiu Nicolae – ofiteri, si subofiteri Aurel Bojoaga, Limbau Gheorghe, Marin Dobre, Costica Simionescu, Gheorghe Morosanu, Constantin Visan, Gheorghe Bucoveanu, Jean Spirea, Mihai Sofronie, Petre Cordos, Dimitru Enache, Nicolae Ghetau, Ion V. Popa. Moise Vasile si brigadierii Constantin Olaru, Ioan Croitoru, Gheorghe Chiforescu, Petre Constantinescu, Dumitru Dumitru, Tudor Prunescu, Gheorghe Grigoras, Popovici Valerian, Vasile Scripcaru, Gheorghe Iliescu si Gheorghe Radulescu.

salcia2 copy

Sentinta nr.1082 din 1955 a Tribunalului Militar a trimis „lotul Salcia” in spatele gratiilor. Au fost condamnati la munca silnica pe viata ofiterii Pavel Ion, Popa Ion, Manciulea Petre, subofiterul Spirea Jean si brigadierii Olaru Constantin, Prunescu Tudor si Grigoras Gheorghe. Ceilalti inculpati au fost condamnati la pedepse variind intre 5 ani si 25 ani munca silnica. Condamnatii au fost trimisi la penitenciarele Jilava, Ocnele Mari, Gherla, Gherla.

Toata aceasta incercare de a ii pedepsi pe tortionarii si criminalii de la Salcia a fost insa sortita esecului. Pavel Stefan este schimbat de la conducerea ministerului de Interne, iar la carma acestei institutii ajunge, in 1957, Alexandru Draghici, fost ministru al Securitatii si unul dintre cei mai puternici lideri comunisti din acea perioada. El a fost si principalul contracandidat a lui Nicolae Ceausescu la conducerea PCR, dupa moartea lui Dej.

Draghici decide ca vinovatii din „lotul Salcia” trebuiesc eliberati si incepe demersurile in acest sens. Noul ministru sterge cu buretele inimaginabilele atrocitati care s-au petrecut in lagar.

In 1957, ministrul transmite primului-ministru Chivu Stoica o adresa, in care mentiona urmatoarele: „Cand au savarsit faptele ce li se imputa nu au facut acest lucru cu intentia de a primejdui securitatea statului (…)Condamnatii recunosc in memoriile lor ca au lovit uneori  pe detinutii ce-i aveau sub paza insa nu recunosc ca aceste lovituri au avut ca urmare moartea sau vatamarea integritatii corporale a celor in cauza.”

Draghici ii incurajeaza pe criminalii din lagarul brailean, aflati la penitenciarul Ocnele Mari, sa scrie numeroase memorii catre autoritatile comuniste. Isi facuse un tel din a-i elibera.

Declaratiile detinutilor sunt socante, unii dintre ei motivand ca niciodata nu a dorit sa faca rau, ci doar au aplicat „glorioasa invatatura a lui Stalin”.

In cele din urma, printr-un decret nepublicat niciodata, cei vinovati de crimele de la Salcia au fost eliberati si au parasit inchisorile „ca eroi, ca au suferit degeaba”. Si asta nu a fost tot. Criminalii si-au reprimit gradele si au fost reincadrati in Ministerul de Interne si li s-a acordat vechime neintrerupta. Si ca jignirea la adresa victimelor de la Salcia sa fie completa, angajatii MAI au  primit o suma de bani echivalenta cu salariul pe trei luni si o luna concediu la casele de odihna ale ministerului, „pentru refacerea starii fizice”. Pe langa ofiterii si subofiterii gratiati, de aceeasi clementa au avut parte si brigadierii.

O ancheta, redeschisa de Nicolae Ceausescu in 1969, explica aceasta gratiere prin faptul ca Securitatea pledase in favoarea celor pedepsiti, motivand ca acestia „slujisera partidul“ si „nu au facut nimic ca sa primejduiasca securitatea statului“. Tribunalul instituit de Nicolae Ceausescu 10 ani mai tirziu il acuza pe Gheorghe Gheorghiu Dej ca „intelegea in chip unilateral securitatea statului“, fiindca „actele de compromitere a regimului nostru erau tot acte impotriva securitatii statului“.

Nedelcu Ana, in varsta de 59 de ani, este fiica surorii tortionarului. Femeia a aflat de la redactorii Infobraila despre trecutul fostului comandant de la Salcia, insa nu a putut concepe ca persoana pe care o descrie ca fiind “blajina” a comis asemenea atrocitati. Pavel Ion a murit in anul 2003, la Focsani,  iar sotia acestuia, fosta invatatoare, a decedat in luna august a anului trecut.

“E dureros sa aflu asta acum, insa pot spune cu mana pe inima ca unchiul meu NU A FOST TORTIONAR. Eu nu pot sa cred asa ceva. L-am intalnit prima data in anul 1961, cand am fost cu mama mea la el acasa, la Focsani. Era un om blajin, bun, foarte inteligent. Si acum ii port un mare respect. La acea vreme era maistru-tamplar la un liceu tehnic din Focsani, iar sotia sa lucra la o scoala speciala pentru surzi”, ne-a declara socata nepoata tortionarului.

Calaul de la Salcia nu a avut copii, insa a adoptat-o pe una dintre nepoatele sotiei sale, care astazi locuieste in Iasi, fiind casatorita. Nepoata lui Pavel ne-a marturisit ca niciodata nu a auzit discutandu-se in cadrul familiei despre crimele pe care tortionarul le-ar fi comis.

“Nu cred ca a putut face asa ceva. Chiar nu cred. A crescut un copil strain, avea un suflet bun. Cum sa omoare oameni? In rest nu stiu ce sa va spun, poate au fost pacatele tineretii”, a incheiat convorbirea cu redactorii Infobraila, Nedelcu Ana.

„Lagarul de la Salcia pare tot mai mult o varianta a iadului. E limpede ca ticalosii ne supun unui regim de exterminare. … se bate pe rupte, cautandu-se detinutilor vinile cu lumanarea.” (Alexandru Mihalcea- Jurnal de ocna)

Alin CRISTEA

 

 

Comentarii

comentariu

About the Author