Published On: sâm, Sep 14th, 2013

CF Braila a facut deplasarea pe banii echipei adverse si a plecat cu un punct de la Clinceni

CF Braila net* FC Cinceni- CF Braila 3-3 (2-2) *

CF Braila a jucat astazi in deplasare la Clinceni, insa fotbalistii lui Alin Panzaru au ajuns cu greu acolo, dupa ce nu au avut bani nici macar de deplasare.

Dupa ce au inceput sezonul cu o remiza, in fata suporterilor, CF Braila a fost eliminata in aceasta saptamana din Cupa Romaniei, dupa ce a pierdut in fata celor de la Farul Constanta. Daca la primul meci din campionat jucatorii nu si-au aratat nemultumirea fata de conducere, la meciul de la Constanta din Cupa Romaniei, elevii lui Alin Panzaru au jucat partida cu banderole albe pe brate in semn de protest pentru ca nu si-au primit salariile.

In etapa a II, CF Braila a facut deplasarea la Clinceni, insa asta s-a datorat in cea mai mare parte conducerii de la Clinceni care a acceptat sa acopere costurile deplasarii echipei brailene, singura  conditie fiind ca in meciul retur sa se intoarca favorul.

Situatia a devenit incerta la clubul brailean  dupa ce autoritatile locale si-au retras finantare fata de echipa.

* Un punct din deplasarea de la Clinceni *

Cu toate ca nu si-au primit salariile de ceva luni, elevii lui Alin Panzaru au inceput cu bine meciul de la Clinceni, in minutul 11, Neagoe inscriind cu capul din 6 metri, dupa o lovitura libera de pe stanga. Opt minute mai tarziu, Bosoi isi trece si el numele in dreptul marcatorilor,  si dupa 20 de minute de joc CF Braila conducea la Clinceni cu 2-0.

Gazdele nu s-au lasat si au tras sa revina pe tabela, in minutul 35 Karamyan trimite o minge in careul mic de unde Vitelaru deviaza mingea cu genunchiul si inscrie in coltul opus. Cu un minut inainte de pauza, gazdele egaleaza, 2-2 dupa ce Rosu bate cu schema o lovitura libera, combinand cu Baltoi, apoi centreaza in careu. Arm. Karamyan  vine din spate, vrea sa dea cu capul din plonjon, dar mingea il loveste in genunchi si ricoseaza norocos in poarta.

In minutul 85 gazdele preiau conducerea dupa ce Konyeha pune stop pe piept la un balon centrat de pe dreapta, il pune jos si inscrie dupa ce il dribleaza pe portarul advers, 3-2. Cu greu braileni reusesc sa aduca un punct din deplasare, dupa ce Spiridon inscrie pentru 3-3.

In etapa viitoare CF Braila primeste vizita celor de la CS Municipal Studentesc Iasi, partida urmand sa aiba loc miercuri, 18 septembrie.

Arbitru: Catalin Busi (Ramnicu Valcea); Asistenti: Marian Truta (Sirineasa) si Alexandru Mihaila (Ramnicu Valcea)

Clinceni: Bolboasa – Al. David, Vitelaru, Straton, Art. Karamyan (cpt.) – I. Rosu, St. Stancu, Patrascu, Arm. Karamyan – Konyeha, Baltoi

Rezerve: Stamatin – B. Marciuc, Venter, D. Popa, Cr. Puskas, Al. Dragomir, Teleoaca

Antrenor: Vali Badoi

Braila: Leu – G.Bosoi (cpt.), Spiridon, L. Ivan, Colilie – G. Iordache, Ochia, Neagoe, Frunza – Ciocalteu, Ad. Campeanu

Rezerve: Comanescu – Stangaciu, Cr. Vlad, M. Dima, Olenic, Ndigwe

Antrenor: Alin Panzaru

Comentarii

comentariu

About the Author

-