Published On: Soare, Iul 7th, 2013

Lupta puternica in noul sezon din handbalul romanesc

handball-the-ball* Fara Oltchim pe harta handbalistica din Romania, marele trofeu este atacat de toate echipele din tara *

Zilele acestea, pentru tot mai multe echipe din tara, s-a incheiat vacanta, avand loc reunirea loturilor si pregatirea pentru sezonul competitional 2013-2014.

HCM Baia Mare, HCM Roman, “U” Jolidon Cluj si SCM Craiova si-au anuntat deja reunirea loturilor, avand deja programate cantonamentele dar si turneele amicale la care vor participa. De asemenea majoritatea echipelor din Liga Nationala si-au anuntat deja transferurile.

 * HCM Baia Mare si noile achizitii *

In lotul celor de la HCM Baia Mare se intalnesc 6 achizitii noi, Ungureanu, Nechita, Szucs, Marin, Tanasie si tanara Madalina Chirila, dar si jucatoarele vechi care si-au prelungit contractele si anume Smedescu, Geiger, Pirvut, Tatar, Bondar, Dinis-Vartic, Ciunt si Ghionea. Singura problema a celor de la HCM Baia Mare este revenirea Elizei Buceschi in lotul din Maramures, aceasta avand contract cu Oltchim pana in 2015, dar exista posibilitatea ca jucatoarea sa renunte la clubul din Valcea, daca va fi nevoita sa negocieze un nou contract.

Vicecampioana Romaniei are ca obiectiv locurile 1-3, cu toate ca si fara investiile facute in aceasta vara, HCM –ul era vazut de multi campioana sezonului viitor. In cazul in care echipa baimareana va rata calificarea in grupele Ligii campionilor, atunci echipa lui Costica Buceschi va participa in Cupa Cupelor, acolo unde spera la un parcurs cat mai lung.

 * Deva tace si le face *

 Cu toate ca nu s-au auzit multe lucruri despre echipa din Deva, de cand a promovat si pana in urma cu doar cateva zile, conducerea nou promovatei a obtinut semnatura mai multor jucatoare importante din Romania. Dupa ce a fost imprumutata la U Jolidon Cluj, Carmen Cartas se reintoarce la Deva. Tot acolo s-a transferat si “chimista” Valentina Ardean Elisei. Conform conducerii celor de la Deva, acestia au mai semnat cu mai multe jucatoare valoroase din Romania dar si din Croatia si Slovenia, urmand ca in zilele urmatoare sa le anunte oficial. In ceea ce priveste banca tehnica, Cornel Badulescu se afla printre favoriti, dar nu este inca nimic oficial. Din vechiul lot au plecat, fiind la final de contract, Oana Chitacu, Adina Ghidoarca si Valentina Bardac.

* Cluj fara Covaciu dar cu Chintoan si Senocico *

“U” Jolidon Cluj a fost cea mai activa echipa la licitatia care a avut loc la Bucuresti in ceea ce priveste jucatoarele tinere de la centru de Excelenta. Atunci, Clujul a obtinut semnaturile lui Roxana Cirjan, LPS Banatul Timisoara, Laura Popa, LPS Slatina, Cristina Enache, LPS Focsani si Cristina Boian, LPS Bistrita. Din vechea garda Jolidon a pierdut-o pe Dinca si pe Cartas, care s-a intors la Deva. Conducerea celor de la Cluj au ajuns la noi intelegeri cu Ani- Senocico si cu Florina Chintoan dar si cu Tivadar. De asemenea in lot vor ramane si Paraschiv, Holhos si Mihai, iar la echipa va reveni si Simona Vintila.

Covaciu a fost inlocuit de Horatiu Pasca, cel care are un nou proiect la Cluj. Echipa clujeana, medaliata cu bronz in stagiunea trecuta, s-a inscris in Cupa EHF si-si va afla  adversarele la tragerea la sorti de la finalul acestei luni. De la Cluj au plecat Nicoleta Dinca (SCM Craiova), Carmen Cartas (CSM Cetate Deva), Viktoria Petroczi (Iuventa Michalovce), Clara Vadineanu, Alina Țurcas (retrasa).

* Brasovul vrea titlul *

Cu toate ca a avut o evolutie slaba in sezonul trecut, Corona Brasov si-a atins obiectivul in urma parcursului frumos din Cupa Romaniei, acolo unde a furnizat surpriza campetitiei, eliminand Oltchim Ramnicu Valcea.

Fara Tarca pe banca, Brasovul spera sa faca o faza frumoasa sezonul viitor si sa castige campionatul.

Aurelian Rosca, noul antrenor al echipei de sub Tampa are un proiect nou pentru noul sezon si un obiectiv maret. La Corona au ajuns in aceasta vara Aurelia Bradeanu (Oltchim Rm. Valcea), Manuela Manda (CSM Ploiesti), Mihaela Briscan (SCM Craiova), Anca Stoica (CSS Caracal).

De asemenea in lotul celor de la Brasov au ramas, Dedu, Hotea, Chiper, Apetrei, Branzan, Tacalie, Drutu, Burghel, Briscan, Zamfir, Pricopi s.a.

* Craiova, transfer dupa transfer *

S-a strigat adunarea si la SCM Craiova. Cu Amariei la carma echipei, oltenii vor sa faca o faza frumoasa in noul sezon.

Ionela Goran de la HC Roman, Anca Amariei de la Dijon-Franta, Nicoleta Dinca de la Cluj, Mirela Nichita de la Dunarea Braila sunt noile achizitii de la Craiova. Tot in Oltenia a ajuns si Adriana Croitoru de la LPS Slatina care a devenit al treilea portar al echipei dupa transferurile internationalei Mirela Nichita si prelungirea contractului Ionicai Munteanu.

Alexandra Hasegan, un pivot care a trecut pe la Terom Iasi, s-a inteles si ea cu Amariei. Cel mai spectaculos transfer pana in momentul de fata este Roxana Gatzel Han. Centrul oltean revine pe teren dupa o pauza de un an, timp in care a devenit mama.

Echipa din Oltenia le-a pierdut in aceasta vara pe Mihaela Briscan (Corona Brasov), Dana Babeanu (HCM Rm. Valcea), Andreea Dincu (CSM Ploiesti), Ildiko Barbu (retrasa).

* HCM Roman a efectuat doar un transfer pana acum *

Si la echipa din Roman au avut loc mai multe schimbari. Florin Pera, noul antrenor de la HCM Roman, propus de selectionerul Gheorghe Tadici, a reusit un prim transfer important, Mihalschi de la CSM Bucuresti semnand cu echipa din Roman. De asemenea echipa lui Pera le-a pierdut pe Gherman si Luci Marin, ultima alegand sa mearga la vicecampioana Romaniei, dupa ce a avut mai multe oferte din tara. Tot de la Roman a plecat si Ionela Goran (SCM Craiova) dar si Gulnara Garipova.

Transferurile nu se opresc aici, echipa din Roman avand in plan pentru viitor mai multe.

* HC Zalau a ramas fara multe jucatoare de valoare *

Echipa condusa de selectionerul Gheorghe Tadici le-a pierdut in aceasta vara pe Gabriella Szucs si Ana Maria Tanasie care au ales sa semneze cu vicecampioana HCM Baia Mare. De asemenea Zalaul le-a mai pierdut  pe  Alina Czeczi care a semnat cu HC Dunarea Braila si Roxana Rob care a ales sa se retraga.

Printre noutati nu se numara jucatoare experimentate. La Zalau au sosit doua tinere talentate, Marina Cicic si Maria Constantinescu ambele de la CSS Caracal dar si Valentina Bardac de CSM Cetate Deva.

Daca in anii trecuti HC Zalau obisnuia sa aduca jucatoare in urma licitatiilor, anul acesta niciun reprezentant de la Zalau nu a fost prezent la Bucuresti pentru a licita jucatoare de la Centrul de Excelenta. Cu o echipa asa slaba, Zalaul are sanse mici sa obtina medalie in sezonul viitor avand in vedere ca majoritatea echipelor s-au intarit.

* CSM Bucuresti pierde si nu transfera *

CSM Bucuresti ramane una dintre echipele cele mai omogene din campionat. Cu toate ca nu au efectuat niciun transfer pana in momentul de fata, CSM Bucuresti ramane o nuca tara si in sezonul viitor. In aceasta vara, echipa din capitala le-a pierdut pe Gabriela Mihalschi care a semnat cu HCM Roman, Iuliana Geana, Raluca Anghelina, Ionela Dinu care au semnat cu cei de la CSM Ploiesti.

* Multe schimbari si la CSM Ploiesti *

CSM Ploiesti, echipa condusa de Simona Gogarla a pierdut in aceasta vara foarte multe jucatoare experimentate. Presa locala a publicat in urma cu ceva timp faptul ca intre antrenoare si jucatoare au existat ceva conflicte si ca asa s-a ajuns la despartirea de unele jucatoare. De la Ploiesti au plecat in aceasta vara Manuela Manda (Corona Brasov), Andreea Dospin, Cristiana Nica si Alina Moroianu au ales ca in sezonul viitor sa evolueze in Divizia A, semnand cu CSM Slobozia. De asemenea de la echipa au mai plecat Janina Luca, Nicoleta Alexandrescu, Carmen Tanase, acestea urmand sa se decida la ce echipe vor evolua.

La capitolul veniri, CSM Ploiesti a transferat trei jucatoare de la CSM Bucuresti Iuliana Geana, Raluca Anghelina, Ionela Dinu. In cadrul licitatiei, conducerea celor de la CSM Ploiesti s-au inteles cu Madalina Zamfirescu o tanara  handbalista de la CNOE Rm. Valcea. De asemenea la Ploiesti a mai ajuns in aceasta vara si Andreea Dincu de la SCM Craiova.

* HC Dunarea striga adunarea cu 3 noi achizitii *

HC Dunarea Braila a incheiat in aceasta vara colaborarea cu pivotul Iryna Shutska, cu extrema Bojana Agatunovic, interul Sandra Kuridza dar si cu portarul Mirela Nichita. Daca despre straniere nu stim inca unde vor evolua in sezonul viitor, Mirela Nichita a ales sa plece de la HC Dunarea si sa semneze cu SCM Craiova.

La capitolul veniri, primul transfer al verii a fost cel al extremei Alina Czeczi de la HC Zalau. In barca Dunarii a venit si o galactica, Ramona Farcau urmand sa evolueze si ea in noul sezon la HC Dunarea. In cadrul licitatiei de la Bucuresti conducerea celor de la HC Dunarea s-a inteles cu tanara Lacramioara Stan, care a debutat in Liga Nationala anul trecut, la campioana Oltchim. Transferurile la HC Dunarea nu se opresc aici, conducerea urmand sa mai aduca la echipa cateva jucatoare atat din tara cat si din strainatate.

* Incertitudine pe malul marii *

CSU Neptun Constanta este singura echipa din tara care pana in momentul de fata nu a anuntat schimbari in lot. Problemele financiare da batai de cap conducerii, jucatoarele de acolo fiind neplatite de luni de zile. CSU Neputun Constanta nu a anuntat pana acum nici plecari dar nici tarnsferuri. In ceea ce priveste evolutia in Liga Nationala exista posibilitatea la cei din Constanta sa nu aiba bani sa se inscrie.

Perioada de transferuri inca nu s-a incheiat, multe echipe din tara urmand sa aduca jucatoare noi.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-