Published On: lun, Iun 10th, 2013

SURSE: Viorel Balcan nominalizarea PC pentru postul de prefect. Balcan: “Vorbim peste o saptamana”

Balcan V 11Conform unor surse din mediul politic, fostul deputat Viorel Balcan isi pregateste intrarea in Partidul Conservator, cu scopul de a ocupa postul de prefect al judetului. Dupa amplul scandal mediatic care l-a avut in centru pe Gheorghi Obreja, cel care a incercat sa isi obtina statutul de functionar public angajandu-se ca politist comunitar in comuna Tarlungeni, se pare ca filiala Braila a PC se pregateste sa faca o noua nominalizare.

Viorel Balcan, fost senator PSD si deputat PDL, a mai detinut functia de prefect al Brailei in anul 1996 pentru o perioada scurta. Se pare ca Balcan incearca cu sprijinul veteranilor de la centru din PSD, cei care conduceau partidul cand el era presedintele PDSR Braila, sa obtina sprijinul politic.

Contactat telefonic, Balcan, aflat in concediu in strainatate, ne-a declarat: “Nu stiu, ne auzim pe saptamana viitoare. Vorbim atunci”.

Tudose: “Ar fi potrivita o adeziune si la UDMR”

Senatorul PSD, Ion Rotaru ne-a declarat ca nu are cunostinta despre aceasta informatie: “Nu am nici o informatie in acest sens. Insa la cate partide a schimbat, poate mai schimba unul”.

Deputatul PNL, Vasile Varga nu a dorit sa comenteze acest subiect: “Nu stiu. Nu am auzit nimic”.

Social-democratul Mihai Tudose, deputat al Colegiului 4, a mentionat ca “pentru cei care sunt la cea de a cincea adeziune” are numai cuvinte de lauda: “Eu ii respect. In legatura cu numirea lui Balcan pot spune ca acesta este la a patra adeziune depusa post-decembrista, incepand cu PDSR. Consider ca ar fi potrivita o adeziune si la UDMR”.

Comentarii

comentariu

About the Author

-