Published On: joi, Iun 20th, 2013

SURSE: Numele lui Obreja era in mapa lui Daniel Constantin, fara a se afla pe ordinea de zi. Monitorul Oficial pus pe pauza

sedinta guvernNumirea fostului lider al filialei PC Braila, Gheorghi Obreja, in functia de prefect al judetului Braila nu era pe ordinea de zi a sedintei Guvernului Romaniei din 19 iunie, conform unor surse. Infobraila a publicat in exclusivitate informatia schimbarii prefectului si a subprefectului, la ora la care Guvernul nu trimisese catre Monitorul Oficial publicarea deciziei premierului.

Aceleasi surse ne-au precizat ca numele lui Obreja a fost adus in discutie, fortandu-se numirea acestuia, de catre presedintele PC, ministrul Daniel Constantin. Victor Ponta a fost pus in fata faptului implinit, nediscutand in prealabil cu liderii PSD si PNL Braila despre aceasta situatie.

Numirea lui Obreja si a fostei democrat-liberale Veronica Macri la conducerea Institutiei Prefectului nu a ajuns la Monitorul Oficial, surse de la Palatul Victoria precizandu-ne ca amanarea trimiterii deciziei a fost hotarata de premierul Ponta.

Inaintea sedintei Guvernului, in cercurile celor care isi propusese schimbarea prefectului, se vehicula pentru postul de subprefect tot numele lui Catalin Grosu, actualul subprefect, insa dupa interventia deputatului Varujan Pambuccian, pe masa lui Ponta a ajuns numele Veronicai Macri, mentioneaza sursele Infobraila.

Gheorghi Obreja, fostul presedinte al filialei PC Braila, este noul prefect al judetului Braila. Veronica Macri va deveni din nou subprefect.

Numirea vine dupa un amplu scandal mediatic care l-a avut in centru pe Obreja, cel care a incercat sa isi obtina statutul de functionar public angajandu-se ca politist comunitar in comuna brasoveana Tarlungeni. Schimbarea Mihaelei Marcu, unul dintre cei mai buni prefecti pe care i-a avut Braila, a fost adusa in discutie, imediat dupa ce fostul senator PP-DD, Mihai Danut a preluat conducerea Partidului Conservator Braila.

Toti demnitarii si sefii administratiei publice locale au criticat in termeni duri o posibila schimbare a lui Marcu din functia de reprezentant al Guvernului in judetul Braila, calificand aceasta incercare drept un troc politic ce ii sfideaza pe braileni si care pune la indoiala independenta institutiei prefectului.

Comentarii

comentariu

About the Author