Published On: lun, Iun 10th, 2013

Consiliu Local Ianca: “Facem gramatica acum? Va bateti joc! / Sa nu ni se raspunda mistocaresc”

Share This
Tags

CONSILIU LOCA IANCA1Sarea si piperul nu lipsesc nici in sedintele Consiliilor Locale din judet, unde pe langa aprobarea hotararilor de pe ordinea de zi apar si schimburi acide de replici sau chiar contre dure intre alesii locali.

Daca activitatea Consiliului Local Braila este mediatizata si brailenii cunosc, cu bune si rele, ce se intampla in “mini-parlamentul” de la CUP Dunarea, Infobraila va prezinta, in exclusivitate, fragmente din stenogramele unui sedinte similare desfasurate la aproximativ 50 de km de municipiu, la Ianca.

Sefa de serviciu catre consilier local: “Va trebuie povesti?”

In sedinta ordinara a Consiliului Local Ianca din data de 25 aprilie 2013, alesii au trebuit sa dezbata si apoi sa aprobe sau sa respinga 9 proiecte de hotarare. Consilierul local PDL Florin Georgescu a dat tonul “dezbaterilor constructive” din CL, atunci cand a cerut lamuriri cu privire la situatia unui teren ce urma sa fie scos din circuitul agricol, in vederea construirii unei centrale fotovoltaice: “Care e realitatea?”. Dupa ce consilierul a fost lamurit de catre sefa Serviciului de Urbanism, care a incheiat taios: “Asta-i realitatea!”, discutiile au continuat cu privire la aprobarea contului de executie a bugetului local pe anul 2012.

Consilier local Marian Parvan: “Spuneti-ne si noua motivul pentru care ne-ati prezentat o sinteza si nu contul detaliat asa cum prevede legea?”.

Sef Serviciu Financiar-Contabil, Georgiana Turcu: “Pai ce dumneavoastra va trebuie povesti? Am prezentat povesti in raportul meu”.

Consilier local Marian Parvan: “Refuz sa votez acest proiect. Asta-i rea intentie din partea executivului”.

Polemica a fost intrerupta de secretarul Primariei, Alexandru Sterian: “La comisie se lamuresc aceste aspecte. Puteti prelungi sedinta comisiei si a doua zi daca nu va lamuriti in acea zi”.

Nici viceprimarul Mircea Mircescu nu s-a putut abtine de la comentarii, venind chiar si cu o explicatie: “Domnule secretar la comisie nu zic nimic, tac din gura, numai ca sa vina aici sa faca spectacol!”

Marian Parvan: “Ni s-a prezentat niste abureli”.

CONSILIU LOCA IANCA2In final, proiectul a fost aprobat cu 13 voturi pentru si 2 impotriva, bineinteles ale domnilor Florin Georgescu si Marian Parvu.

Cand a venit vorba de executia bugetului Liceului “Angelescu” din Ianca, consilierul Florin Georgescu a facut o interpretare pe text: “Lipseste cuvantul “din” si asa cum este scris poti interpreta ca se cumuleaza cele doua sume!”

Administrator financiar, Maria Alexe: “Haideti domnule Georgescu, facem gramatica acum?”. Replica consilierului PDL nu a intarizat: “Nu facem gramatica, dar va rog sa fiti mai atenta in exprimare”.

De data aceasta domnul Georgescu a votat impotriva, iar Parvan s-a abtinut.

Secretarul Primariei : “Va bateti joc, ati enervat pe toata lumea!”

Rubrica “alte bunuri si servicii” la executia bugetara a Gradinitei Ianca a fost un alt prilej de contre intre Georgescu si Maria Alexe.

Florin Georgescu: “Care sunt acele bunuri si servicii, aici pot fi ascunse orice cheltuieli?”

Maria Alexe: “Cum sa fie asa? Dar ce credeti ca noi facem ilegalitati si putem cumpara orice ne trece prin cap? Depune-ti o cerere si va dam raspuns detaliat”.

La urmatorul punct de pe ordinea de zi, secretarul Primariei a rabufnit, dupa o discutie intre consilierul Parvan si Valerica Lungu, economist la DSP Ianca. Cerand lamuriri cu privire la anumite documente fiscale, Parvan a fost trimisa de reprezentanta DSP la contabilitate: “Contul se intocmeste sintetic si nu analitic cum vreti dumneavoastra. Analiticul il gasiti in contabilitate, nu aici”.

Secretarul Primariei, Alexandru Sterian: “Domnule consilier, cred ca deja ati enervat pe toata lumea si vreti sa va bateti joc de aceasta sedinta!”

La capitolul Diverse, Parvan si Georgescu au tacut malc, insa un alt consilier local, Dorian Danaila si secretarul Primariei au tinut sa vorbeasca despre cele intamplate in sedinta.

Consilier local, Dorian Danaila: “Am asistat la una dintre cele mai urate sedinte de cand sunt eu consilier local! Va rog sa nu uitati ca noi suntem reprezentantii unui electorat si nu trebuie sa ni se raspunda retoric, poate chiar intr-un stil mistocaresc!”

Alexandru Sterian: “Imi cer scuze daca am deranjat pe cineva, pentru ca si eu mi-am iesit din fire uneori si nu trebuia. As vrea sa luam in serios aceste sedinte si sa nu le mai ironizam”.

 

Comentarii

comentariu

About the Author