Published On: joi, Iun 6th, 2013

S-a instituit comandament de urgenta, dupa atentionarea de cod galben de ploi

radu stroeMinistrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat ca s-au constituit comandamente pentru situatii de urgenta la nivelul prefecturilor pentru a se evita problemele care ar putea aparea in urma atentionarii de cod galben de ploi pentru 15 judete ale tarii. Printre acestea se afla si Braila si Galati.

“Am emis un Ordin al ministrului Afacerilor Interne in care am constituit comandamentele pentru situatii meteo speciale, adica, in cazul nostru, avertizarea de cod galben, constituite atat la nivelul MAI precum si la nivelul prefecturilor. Avem in vedere Bacau, Botosani, Brasov, Braila, Buzau, Covasna, Galati, Harghita, Iasi, Prahova, Neamt, Vrancea, Vaslui, Tulcea, Suceava. Aceste comandamente vor fi formate din reprezentantii prefecturilor, ISU, reprezentantii Politiei, Politiei de Frontiera si Jandarmeriei. Pe aceasta perioada, incepand de astazi si pana maine seara la ora 22.00 se va asigura permanenta, se va asigura o monitorizare a tuturor evenimentelor si, dupa caz, interventia rapida acolo unde se impune acest lucru”, a afirmat Radu Stroe.

* Prefectul Marcu trebuie sa informeze populatia privind riscurile ploilor *

mihaela marcuMinistrul le-a transmis prefectilor, printre acestia fiind si Mihaela Marcu, prefectul judetului nostru, ca trebuie sa informeze atat populatia cu privire la riscurile care ar putea aparea in urma ploilor abundente, cat si turistii din zona.

“Prefectii vor trebui sa aiba in vedere luarea urmatoarelor masuri: vor fi notificate zonele de risc, vor trebui sa avertizeze populatia cu privire la actiunile desfasurate in zonele predispuse la viituri si descarcari electrice, in vederea evitarii producerii victimelor. Este necesara atentionarea tuturor turistilor si a celor care tranziteaza zonele de risc de pericolul producerii fenomenelor meteo astfel incat sa stie lumea ca din aceasta dupa-amiaza si pana maine seara sa fie cat mai putine excursii prin munti, dealuri sau chiar la campie. De asemenea este necesara supravegherea permanenta a cursurilor apelor, a podurilor si podetelor, astfel incat, in situatii speciale, sa se poata interveni”, a zis Stroe.

Totodata, Radu Stroe a spus ca IGSU a informat deja institutiile abilitate ca atentionarea trebuie sa vizeze indeosebi persoanele care au ales in aceasta perioada sa-si petreaca timpul in aer liber.

“IGSU a comunicat tuturor factorilor interesati faptul ca atentionarea trebuie sa se indrepte spre persoanele care au ales in aceasta perioada sa-si petreaca timpul in aer liber. Acestora le recomandam sa evite camparea pe firul vailor cursurilor de apa pentru a nu fi afectate de posibile viituri, sa manifeste prudenta in parcurgerea traseelor turistice”, a mai precizat ministrul Afacerilor Interne.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-