Published On: joi, Iun 13th, 2013

Deputatul PP-DD Marioara Nistor il someaza pe Dragnea sa se decida mai repede cu regionalizarea

nistorMarioara Nistor, deputat PP-DD i-a cerut in mod public explicatii vicepremierului Liviu Dragnea, in ceea ce priveste cea de-a noua regiune.

“Dupa cum evolueaza lucrurile, viitoarea impartire administrativ-teritoriala a Romaniei se dovedeste a fi extrem de volatila in aceste zile, discutiile fiind dintre cele mai diverse pana la gasirea celor mai potrivite solutii. Ultima varianta pe care ati prezentat-o public se refera la o impartire a tarii in noua regiuni, nu opt ca si pana acum, prin dezlipirea judetelor Tulcea si Constanta de actuala Regiune Sud-Est. Raportat la judetul pe care il reprezint, consider ca noua dumneavoastra idee de a elimina judetele dobrogene ar conduce la o regiune subdimensionata din punctul de vedere al populatiei si al economiei, iar Braila ar putea fi in dezavantaj din punctul de vedere al atragerii fondurilor europene. De asemenea, Regiunea Sud-Est ar ramane in aceasta varianta nu numai fara cel mai puternic judet din zona, dar ar fi inferioara prin prisma criteriilor cerute de Uniunea Europeana celorlalte regiuni”.

La sfarsitul saptamanii trecute, Liviu Dragnea a declarat ca are in vedere constituirea unei noi regiuni din care sa faca parte doar Constanta si Tulcea, cu capitala la Constanta.

“Suntem in discutii foarte stranse cu Comisia Europeana pentru ca vrem sa evaluam exact care sunt riscurile sa schimbam actualul desen. O regiune noua inseamna o regiune care nu are o agentie de dezvoltare regionala. Asta inseamna ca exista riscul ca un an de zile, pana se acrediteaza o agentie, in acea zona sa nu putem avea un program operational regional si sa suspendam fondurile”, a marturisit Dragnea, constinent fiind de riscurile la care expune aceasta regiune.

Deputatul Marioara Nistor considera insa ca Regiunea Sud-Est ar trebui sa fie lasata in forma ei initiala, avand capitala undeva intre Braila si Galati. Parlamentarul a tinut sa-i adreseze public cateva intrebari vicepremierului Liviu Dragnea

“Judetul Braila ar putea sa va dea o mana de ajutor in definitivarea viitoarei regiuni Sud-Est, prin propunerea conform careia sediul acesteia sa se dezvolte in zona cuprinsa intre municipiile Braila si Galati. Administrarea ar urma sa fie facuta in mod egal de ambele administratii, avand in vedere planul de dezvoltarea al zonei respective, unde sunt prevazute o serie de investitii importante de interes regional, intre care un aeroport regional si podul peste Dunare. Va intreb respectuos domnule vicepremier: Indiferent de configuratia finala a noilor regiuni, care sunt criteriile privind desemnarea viitoarelor capitale ale acestora? In contextul noii impartiri a tarii, ce se va intampla cu Prefecturile si cu angajatii unitatilor deconcentrate ale ministerelor din fiecare judet? La modul concret, in ce stadiu a ajuns comisia care lucreaza la regionalizare in acest moment de inceput al verii 2013?”, a intrebat deputatul PP-DD.

Marioara Nistor considera ca prin excluderea judetelor dobrogene exista riscul crearii unei regiuni mult prea mici, in comparatie cu standardele impuse de Uniunea Europeana.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-