Published On: mar, Mai 14th, 2013

Ziua Nationala a Transplantului, celebrata astazi in Romania

Share This
Tags

* Ziua Nationala a Transplantului in Romania, initiativa a Fundatiei pentru Transplant, a ajuns la a noua editie si reprezinta un prilej de constientizare a faptului ca transplantul salveaza vietile unor oameni care altfel nu ar avea alta sansa *

In fiecare an, specialistii din domeniul transplantului, jurnalistii si diverse personalitati, alaturi de pacientii care au beneficiat de un transplant si familiile acestora celebreaza impreuna noua viata dobandita prin transplant.

“Romania a inregistrat de la inceputul anului 2013 cea mai mare crestere a numarului de transplanturi dintre toate tarile europene, aproape 60 de transplanturi”, a precizat dr. Victor Zota, coordonator national pentru transplant.

Cele mai multe transplanturi s-au realizat la Institutul de Urologie si Transplant Renal din Cluj si la Institutul Clinic Fundeni. Pe listele de asteptare sunt in continuare mii de romani care spera sa primeasca dreptul la o noua viata.

Peste 3.000 de persoane au nevoie in acest moment de transplant renal, 400, de transplant hepatic, iar 60, de o noua inima.

Potrivit Agentiei Nationale de Transplant, Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a alocat anul acesta mai putini bani decat anul trecut pentru realizarea transplanturilor. Nicolaescu spune, insa, ca daca va fi nevoie va suplimenta fondurile.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-