Published On: Soare, Mai 12th, 2013

Un nou test pentru detectarea anticorpilor HIV, creat de cercetatorii americani

Share This
Tags

Virusologii americani au creat un nou test care permite identificarea anticorpilor HIV, virusul care declanseaza SIDA, in sangele persoanelor infectate, o reusita despre care se spune ca ar putea accelera cercetarile stiintifice initiate pentru obtinerea unui vaccin eficient. Acesti anticorpi care neutralizeaza HIV (virusul imunodeficientei umane) sunt capabili sa impiedice infectarea organismului cu majoritatea tulpinilor acestui virus. Cercetatorii de la Institutul National contra Alergiilor si a Bolilor Infectioase (NIAID) studiaza de multi ani pacientii, foarte putin numerosi, infectati cu HIV, al caror sange prezinta puternice proprietati de neutralizare a virusului. Intelegerea felului in care acesti anticorpi se dezvolta si ataca virusul poate sa ofere indicii importante care i-ar putea ajuta pe cercetatori sa creeze un vaccin anti-HIV – o sarcina care reprezinta o provocare uriasa pentru medicina actuala.

Pana acum, tehnicile existente nu permiteau detectarea cu usurinta, prin analiza probelor de sange, a caracteristicilor anticorpilor HIV prezenti si a portiunilor de virus pe care acestia le vizeaza, explica autorii studiului. In plus, era extrem de laborios sa se determine locul si felul in care acesti anticorpi se fixeaza pe virus, procedura necesitand recoltarea unor cantitati mari de sange de la donatori.

Noul test le permite oamenilor de stiinta sa determine cu precizie anticorpii HIV prezenti in proba de sange recoltata. Denumit “amprenta digitala” a anticorpilor care neutralizeaza HIV, acest test, care reprezinta in fapt un algoritm matematic, permite exploatarea cu succes a uriasei banci de date despre anticorpii HIV care a fost alcatuita in ultimii ani. Acest sistem permite identificarea tulpinilor virale care pot fi neutralizate de un anticorp dat si gradul de reusita al acestei reactii de neutralizare. Anticorpii care vizeaza aceeasi parte a virusului tind sa aiba aceeasi amprenta.

Esantioanele sangvine recoltate contin un amestec de anticorpi HIV. Acest nou algoritm calculeaza tipurile specifice de anticorpi prezenti in proba recoltata si proportia fiecaruia dintre ei, comparandu-le caracteristicile cu cele continute in banca de date medicale. Aceeasi tehnica poate fi utilizata pentru studierea reactiilor imunitare pe care oamenii le au si fata de alti agenti patogeni precum virusul gripei si cel al hepatitei C.

Comentarii

comentariu

About the Author

-