Published On: lun, Mai 20th, 2013

Pretul argintului, in picaj

Share This
Tags

In cursul zilei de azi, pretul argintului a scazut cu pana la 7 puncte procentuale, ajungand la 20,7 dolari pe uncie, acesta fiind cel mai redus nivel din septembrie 2010. In felul acesta, aurul s-a depreciat pentru cea de-a opta sedinta consecutiv, cu 1,5%, la 1.338 dolari pe uncie, prelungind cel mai indelungat trend descendent din luna martie a anului 2009.

Argintul a pierdut 30% din pret de la inceputul acestui an, reprezentand cea mai slaba performanta in randul metalelor pretioase, pe fondul temerilor ca cererea din industrie nu este suficient de solida pentru a compensa scadera interesului investitorilor.

Tariful argintului, folosit pentru productia de electronice si panouri solare, trece printr-o perioada de scadere abrupta din cauza temerilor privind incetinirea cresterii economice a Chinei si prelungirea recesiunii din zona euro. Cei mai recenti indicatori economici din China s-au plasat sub estimari, iar premierul Li Keqiang a semnalat ca autoritatile dispun de spatiu de manevra limitat in ceea ce priveste utilizarea de masuri de stimulare pentru a atinge tintele de dezvoltare economica. Numarul instalatiilor fotovoltaice a inregistrat anul trecut, la nivel global, cea mai slaba crestere din ultimii 6 ani. Vanzarile scazute de panouri solare in UE au incetinit si cererea pentru argint.

Pe de alta parte, pretul aurului inregistreaza cel mai indelungat trend descendent din 2009, in urma scaderii cererii din partea investitorilor pentru active cu grad scazut de risc, si, mai recent, pe fondul aprecierii dolarului.

Comentarii

comentariu

About the Author

-