Published On: vin, Mai 17th, 2013

David Beckham a decis sa se retraga din activitate

Share This
Tags

* “Simt ca acum este momentul potrivit pentru a-mi incheia cariera, cand joc la cel mai inalt nivel” *

Beckham a fost international englez in 115 meciuri, un record, si a fost capitanul nationalei tarii sale la 58 de partide. A jucat la echipele Manchester United (1993-2003), Preston North End (1994-1995, sub forma de imprumut), Real Madrid (2003-2007), Los Angeles Galaxy (2007-2012), AC Milan (2009, 2010 – sub forma de imprumut) si, din ianuarie 2013, la Paris Saint-Germain, un ultim contract al sau valabil cinci luni si pe parcursul caruia a dorit ca salariul sau sa fie folosit in scopuri caritabile.

“Simt ca acum este momentul potrivit pentru a-mi incheia cariera, cand joc la cel mai inalt nivel. Vreau sa le multumesc tuturor colegilor mei, antrenorilor mari de la care am avut placerea de a invata. De asemenea, vreau sa le multumesc fanilor, care m-au sustinut si mi-au dat putere”, a declarat Beckham.

David Beckham a precizat ca de-a lungul carierei a avut norocul de a-si realiza visele. “Daca mi-ati fi spus cand eram mic ca voi juca si voi castiga trofee cu echipa cu care tineam, Manchester United, ca voi fi capitanul echipei nationale si voi juca pentru tara mea de peste 100 de ori si ca voi evolua pentru unele din cele mai mari formatii din lume, v-as fi raspuns ca e o fantezie. Sunt norocos ca am realizat acele vise”, a adaugat el.

Insa David Beckham are si un palmares bogat de fotbalist: sase titluri in Anglia (1995–96, 1996–97, 1998–99, 1999–2000, 2000–01, 2002–03), de doua ori Cupa Angliei (1996, 1999), Liga Campionilor (1999) cu Manchester United, titlul in Spania (2006-07), supercupa Spaniei (2003) cu Real Madrid, Cupa Major League Soccer in 2011 si 2012 cu LA Galaxy, titlul in Franta in 2013, cu Paris Saint-Germain. Beckham nu a fost niciodata “un marcator in serie” pe teren, dar doua imagini nu vor fi uitate: golul sau de la 50 de metri impotriva echipei Wimbledon, in 1996, si reusita sa de la 70 de metri in poarta formatiei Kansas City, in 2008.

Comentarii

comentariu

About the Author

-