Published On: joi, Mai 16th, 2013

Cazurile de amenintare, lovire si violare de domiciliu sunt tot mai frecvente

Share This
Tags

Ieri, la sediul Postului de Politie Comunal Traian s-a prezentat Mirela G., de 40 ani, domiciliata in localitatea Urleasca, care a formulat plangere penala impotriva sotului ei, Octavian G. (49 de ani), pentru amenintare si lovire. In fapt, in perioada 14 aprilie – 14 mai, a fost amenintata cu acte de violenta in repetate randuri si a fost lovita cu pumnii de catre cel reclamat. Politistii au intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunilor de amenintare si lovire sau alte violente.

Ieri dimineata, la orele 10.00, politistii din cadrul Politiei orasului Ianca au fost sesizati, prin plangere, de catre Catalin C. (33 de ani), domiciliat in satul Plopu, orasul Ianca, ca, pe 28 aprilie, in jurul orelor 18.00, a fost lovit cu pumnii in zona fetei de Gigi B. (41 de ani), Stan B. (35 de ani) si Ionut B. (23 de ani), toti din acelasi sat, in timp ce se aflau in fata unui cafe-bar, din localitate. In urma agresiunii, conform certificatului medico-legal, s-a stabilit ca victima a suferit vatamari care necesita pentru vindecare un numar de 5 – 7 zile de ingrijiri medicale. Politistii au intocmit dosar penal si continua cercetarile sub aspectul comiterii infractiunii de lovire sau alte violente.

“La aproximativ 5 ore dupa producerea incidentului mentionat anterior, la orele 14.35, agenti din cadrul Postului de Politie Comunal Baraganul au fost sesizati, prin apelul de urgenta 112, de localnicul Niculai A. (60 de ani), ca fiul lui, Auras A. (26 de ani), a fost victima unei agresiuni. In urma sesizarii, politistii au inceput cercetarile si au stabilit ca, in timp ce se afla in fata locuintei sale, in urma  unui conflict izbucnit spontan, tanarul a fost amenintat si lovit de Florin G. (23 de ani), din aceeasi comuna, fiindu-i produsa o leziune superficiala in zona abdominala. Fata de agresor a fost intocmit dosar penal pentru amenintare si lovire sau alte violente”, a spus Jenel Sogor, purtatorul de cuvant al IPJ Braila.

* Si violarea de domiciliu este la ordinea zilei *

Ieri, la orele 19.25, personalul de serviciu de la Politia orasului Ianca a fost sesizat, prin apelul de urgenta 112, de Gicu B. (39 de ani), din comuna Sutesti, ca, in intervalul orar 8.00 – 19.15, a fost plecat de la domiciliu, iar cand a revenit a constatat ca fiul lui, in varsta de 13 ani, prezenta urme de violenta. Acesta a fost transportat cu ambulanta la UPU Braila, unde a primit ingrijiri medicale, fara sa ramana internat. In urma verificarilor efectuate de politisti s-a stabilit ca, in aceeasi zi, la orele 18.30, localnica Petrioara S. (30 de ani) s-a deplasat la locuinta reclamantului si i-a aplicat minorului doua lovituri cu palma peste fata, pe motivul ca fiul ei avusese un conflict cu acesta. In prezent, femeia este cercetata pentru lovire sau alte violente si violare de domiciliu.

“Aseara, la orele 21.00, Costel M. (27 de ani), din comuna Tufesti, a sesizat la Politie, apeland 112, ca Dorel T. (46 de ani) si Gheorghita B. (29 de ani), ambii localnici, au patruns, fara drept, in curtea locuintei apartinand parintilor lui, din aceeasi localitate, si i-au agresat pe el si pe mama lui, Marioara M. (52 de ani). Din primele cercetari a reiesit ca agresiunea a survenit in urma unui conflict spontan anterior, izbucnit intre reclamant si barbatul de 46 de ani. In cauza a fost intocmit dosar penal pentru infractiunile de violare de domiciliu si lovire sau alte violente. Tot ieri, la sediul Postului de Politie Comunal Marasu s-a prezentat localnicul Stefan V. (52 de ani) care a sesizat ca pe 5 mai, in jurul orelor 16.30, in timp ce se afla la domiciliul sau, Iulian C. (35 de ani), din aceeasi localitate, a patruns, fara drept, in curtea locuintei lui. In cauza a fost intocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de violare de domiciliu”, a mai declarat purtatorul de cuvant al IPJ Braila.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-