Published On: joi, Apr 18th, 2013

Spovedania unui înfrângător

Share This
Tags

Adrian Năstase s-a împăcat cu sine însuşi. Demn ca de obicei, mai uman ca niciodată, cu kilograme bune în minus şi cu câteva grame de înţelepciune în plus, marcat de experienţa cutremurătoare a detenţiei şi însemnat de cicatricea propriului său destin tragic, elegant, rafinat şi stăpân pe sine, fostul premier al unei Românii pe care mulţi au început s-o regrete azi, după ciocnirea violentă cu România lui Băsescu, a consimţit să dea satisfacţie tuturor celor ce aşteptau din partea lui nu o nouă postare pe blog, nu un alt editorial în „Jurnalul naţional”, nu o reacţie amorfă şi distantă prin impalpabila prezenţă în lumea virtuală, ci o apariţie publică, în carne şi oase, unde ochii şi urechile văd şi aud un personaj viu, controversat, interesant, înfrânt în pofida victoriei şi victorios în ciuda înfrângerii. În faţa lui Mihai Gâdea, jurnalistul care a generat, a susţinut şi a găzduit întâlnirea telespectatorilor cu cel mai de calitate trofeu al vânătorului Băsescu Traian, Adrian Năstase arăta ca un vânător ce şi-a pierdut vocaţia cinegetică. Îndrăznesc să sper că vânătoarea nu-i va mai fi la fel de dragă ca altădată, poate chiar că va renunţa definitiv la prostul obicei de a duce arma la ochi în prezenţa animalelor sălbatice. Niciodată n-am înţeles vânătoarea şi întotdeauna mi s-a părut a fi un act de gratuită violenţă împotriva firii atunci când nu reprezintă un simplu mod de satisfacere a necesităţilor vitale. Discret, în dreptul nodului de la cravată, se întrezărea cicatricea trupească a contactului fizic între fier şi om. Mult mai vizibilă era cicatricea sufletească a omului umilit peste măsură, a fiinţei aruncate la gunoi de un întreg sistem visceral şi răzbunător care a ţinut morţiş  să-şi arate muşchii îmbibaţi cu steroizi de proastă calitate. În faţa ochilor aveam un om de stat dezamăgit de statul actual, un om politic îngrijorat de politica de azi, un eminent jurist indignat de jurisprudenţa căreia i-a căzut victimă. Priveam un tată mândru, dar şi întristat de maturizarea bruscă, forţată, a propriilor lui fii confruntaţi cu povara unui stigmat nemeritat. Pentru o clipă, am avut senzaţia că, din ochii deveniţi subit mai strălucitori, se va prelinge o lacrimă pentru bătrâna care, din solidaritate maternă, n-a ieşit din casă pe tot parcursul detenţiei copilului ei. Stăpânirea de sine l-a salvat pe Adrian Năstase de la oribila situaţie care le-ar fi permis detractorilor săi tradiţionali să-l compare cu Smiorcăilă de la Cotroceni, cabotinul nostru de serviciu. Am văzut un bărbat sobru, echilibrat, contrastând violent cu bruta certăreaţă şi behăitoare din fruntea statului nostru de (ne)drept. Am auzit pledoaria unui fost deţinut politic care n-ar fi semnat în ruptul capului o cerere de graţiere adresată lui Băsescu-impostorul sau lui Antonescu-interimarul, singurii cetăţeni de pe planetă care l-ar fi putut scuti pe Adrian Năstase de ruşinea prelungită a încarcerării. Am înţeles că o asemenea graţiere ar fi însemnat recunoaşterea unei vinovăţii inventate de alţii, asumarea unei istorice farse judiciare. În fine, am re-simţit, împreună cu fostul premier, gustul amar al trădării – decepţia provocată de colegi şi de prieteni…

Invitat de Mihai Gâdea, Adrian Năstase a valsat câţiva paşi cu politica încă neclară a USL-ului, sfătuindu-l pe Ponta, subtil, indirect, să nu mai dea naştere la alte şi alte motive de vrajbă în deja şubrezita hardughie a coaliţiei de guvernământ. La fel de subtil i-a certat pe toţi liderii USL-ului, exprimându-şi părerea că, dacă tot nu s-a putut evita un concubinaj nedorit al lui Ponta cu Băsescu, pactul de colaborare instituţională trebuia să se încheie între preşedinţie şi majoritatea parlamentară, fapt ce ar fi scutit întreg USL-ul de fisura apărută odată cu gâlceava al cărei subiect a fost persoana Codruţei Kovesi. Şi, mai presus de alte consideraţii politice, Adrian Năstase e îngrijorat, pe bună dreptate, că România consumă prea multă energie cu justiţia şi prea puţină, spre deloc, cu economia. Asta, da, lecţie de realpolitik, nu balivernele lui Ponta Victor despre deblocarea parchetelor din România!…

Una peste alta, am asistat în seara zilei de miercuri la un eveniment mult aşteptat. O întâlnire cu ineditul, cu un fost deţinut politic al României postcomuniste. O experienţă de neuitat pentru cetăţeanul onest, un temerar exerciţiu jurnalistic pentru o televiziune de ştiri, o izbutită reintrare în spaţiul public a unui adevărat om de stat. Cu toţii am fost martorii unei spovedanii extrem de interesante. Spovedania unui înfrângător.

MARIUS BEŞCHEA

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-