Published On: mie, Apr 17th, 2013

Peste 2.000 de romani, sunt voluntari de Celule Stem

Share This
Tags

*Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDCSH) a devenit functional in acest an si se bucura de peste 2000 de donatori voluntari*

Celulele stem reprezinta piatra de temelie a fiecarui organ, tesut si celula din corpul uman. Celulele stem sunt celule nespecializate care se regenereaza prin diviziune celulara, uneori dupa perioade lungi de inactivitate. Deja 2.000 de romani sunt inscrisi in RNDCSH, astfel ca pacientii care nu au donator inrudit pot beneficia de tratament in tara, si nu doar in strainatate, ca pana acum, spune directorul Registrului, Aurora Dragomiristeanu.

„Pana acum, pacientii fara donator inrudit aveau o singura sansa: sa mearga pentru transplant in strainatate. Acum, aceste proceduri pot fi realizate in tara. De la inceputul acestui an, avem, pentru prima data, Registrul Donatorilor Voluntari si sansa de a gasi persoane compatibile in tara si strainatate, intrucat RNDVCSH este conectat la reteaua mondiala”, a declarat Aurora. Datorita Registrului, a fost identificat primul donator roman pentru un pacient din Rusia si a fost facut primul transplant cu celule aduse din Bruxelles, unui pacient din Romania, a mai spus directorul Registrului National.

„Cautam deja donatori pentru toti pacientii care au indicatie de transplant si nu au donator in familie. In general, 20% dintre transplanturile de maduva sunt pentru copii, restul, la adulti”, a precizat directorul medical al Institutului Fundeni, dr. Alina Tanase. Dragomiristeanu a explicat ca, pentru unii dintre pacienti, cautarea unui donator este in faza avansata, aceasta putand dura cam doua-trei luni, pana la confirmari de la registrele internationale.

Medicul a spus ca celulele stem sunt considerate componentele de baza ale vietii, care stau la baza formarii oricarui tip de celula din organism. „Celulele stem hematopoietice sunt celule capabile sa se transforme in orice tip de celula adulta a sangelui si a sistemului imunitar. Aceste celule se gasesc in maduva osoasa. Se pot recolta si la nastere, din sangele cordonului ombilical. Totodata, celulele stem hematopoietice se recolteaza de la adulti din sange periferic sau din maduva osoasa si sunt folosite in tratarea si vindecarea unor afectiuni precum leucemia sau alte cancere ale sangelui, boli autoimune sau boli metabolice ereditare”, a spus directorul medical al Institutului Clinic Fundeni.

Celule stem pot constitui o “asigurare” a suportului de transplant in cazul nefericit in care copilul care se va naste poate dezvolta pe parcursul vietii o boala considerata pana nu demult incurabila, de exemplu leucemia si alte boli care afecteaza calitativ sangele.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-