Published On: mie, Apr 3rd, 2013

Ministrul Sanatatii vrea ca din luna iunie medicii sa fie platiti in functie de performanta

Share This
Tags

* Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, vrea sa finalizeze, pana in iunie, un proiect de lege privind salarizarea in sistemul sanitar prin care cei mai multi medici sa fie scosi din categoria bugetarilor si platiti dupa performanta, insa ministrul Muncii, Mariana Campeanu, cere prudenta *

“Putem sa gandim un alt sistem de plata a medicilor, sa schimbam salarizarea, sa nu-i mai lasam pe medici si asistenti sa fie bugetari, sa nu mai fie in grila de salarizare bugetara. Eu nu cred ca locul lor este acolo. Sa facem un sistem prin care competenta si profesionalismul medicilor sa fie citeriile fundamentale prin care ei sa fie platiti. Avem deja un draft la acest proiect de lege, pe care il vom transmite spre consultare Colegiului Medicilor”, a declarat marti ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.

Un nou proiect de lege

El a precizat ca, probabil, la sfarsitul lunii mai, inceputul lunii iunie ar putea avea forma finala a proiectului de lege, pe care sa o supuna dezbaterii publice.

“Speram sa avem forma finala a legii pana la sfarsitul lunii mai, inceputul lunii iunie, pe care sa o supunem dezbaterii publice si mai departe sa trecem la judecata in societatea romaneasca a unui asemenea proiect de lege. Acea lege reprezinta modalitatea prin care sistemul se perfectioneaza, se schimba, se modifica, se radicalizeaza din punct de vedere al eliminarii neajunsurilor si al promovarii valorilor, as spune al imbunatatirii modalitatilor prin care se realizeaza zilnic in raport cu pacientul. Vrem ca medicul roman sa inteleaga ca locul cel mai important pe care trebuie sa il aiba este sa trateze pacientul din Romania”, a mai spus Nicolaescu.

Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a recunoscut ca atat timp cat medici sunt undeva la sfarsitul grilei de salarizare, este dovada ca “de la inceput s-a pornit cu lipsa de respect fata de aceasta categorie”.

“In grila de salarizare a legii unitare, medicii si asistentii erau in ultima treime din aceasta grila. Am spus ca voi face toate eforturile ca aceasta grila sa fie modificata. Lucrez la acest aspect, dar nu pot sa dau un orizont de timp, pentru ca, stiti, este vorba totdeauna de buget. De la inceput s-a pornit pe lipsa de respect, daca pui un medic in ultima treime de salarii intr-o grila inseamna ca acea categorie nu se bucura de respectul societatii. Este unul din lucrurile cele mai importante”, a spus Campeanu.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-