Published On: joi, Apr 11th, 2013

Mii de hectare de culturi agricole din IMB, distruse de Dunare

Share This
Tags

Ca urmare a cresterii nivelului batranului fluviu, nici mai mult, nici mai putin de 3.000 de hectare de culturi agricole de toamna au fost distruse in totalitate. Este vorba de terenurile din Insula Mare a Brailei, administrate de “Agrocost” Iasi.

Discutand cu patronul Culita Tarata, acesta ne-a precizat: “Sunt peste 3.000 de hectare afectate de infiltratiile de apa, cauzate de cresterea nivelului Dunarii. Am luat masuri urgente, in sensul ca 400 de oameni sunt prezenti pentru pazirea digului si contracararea necazurilor care sunt acolo”.

Contactandu-l telefonic pe directorul general al Insulei Mari a Brailei, ing. Lucian Buzdugan, am aflat ca situatia de acolo nu sta “pe roze”.

“Nu este vorba de inundatii, trebuie folositi termenii corespunzatori. Aici este vorba despre baltiri care se cauzeaza cresterii nivelului panzei freatice din IMB. La ora actuala, noi folosim un sistem de desecare prin care pompam continuu, scotand apa din IMB. Cele 400 de persoane actioneaza, cu forte sustinute. Sunt puse in miscare 50 de tractoare cu remorci, 7 excavatoare, 2 autogredere cu tractoare cu 600 cai putere. Astfel, actionam pentru consolidarea si suprainaltarea digului, pentru orice situatie grava care urmeaza sa survina. Deocamdata, pana la coronament mai sunt 80 de centimetri, deci suntem departe pana la deversarea Dunarii si ruperea digului. Cele 3.000 sunt cu grau, orz si rapita, insa aceste culturi agricole nu sunt asigurate de statul roman, in caz de distrugere din cauza baltirilor si cresterea excesiva a panzei freatice”, ne-a zis ing. Lucian Buzdugan.

Facem precizarea ca Insula Mare a Brailei, situata langa Dunare, are peste 56.000 de hectare de teren agricol. Intreaga suprafata este delimitata de Bratul Macin si de Bratul Vilciu. Terenul a fost ravnit de toti marii oameni de afaceri din agricultura, deoarece este foarte roditor si beneficieaza de sisteme de irigatii. Graul, orzul, orzoaica si rapita sunt principalele culturi insamantate pe acest teren.

In cursul zilei de ieri am primit cateva imagini facute pe malul stang al Dunarii, in zona Plajei “Perla” si a “Groapei Stancii” de un tanar brailean plecat la pescuit. {n una dintre poze se pot observa numai cioatele ramase dintre fostii copacii care au fost taiati. Acum, o data cu infiltratiile, aceste ramasite sunt in apa.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-