Published On: vin, Apr 19th, 2013

MEN anunta noi modificari pentru admiterea la facultate

Share This
Tags

* Ministrul Educatiei a decis ca universitatile sa poata lua in considerare, la organizarea sesiunilor de admitere de anul acesta si notele obtinute de candidati in timpul liceului *

Prevederea face parte din ordinul privind organizarea admiterii la facultate pentru anul universitar 2013-2014, care a fost publicat in Monitorul Oficial.

Ordinul prevede ca, la calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licenta si de master sa poata fi luate in considerare notele de la probele de bacalaureat, media de la bacalaureat, licenta si/sau notele din anii de studii, dupa caz, conform propriei metodologii.

Ordinul prevede ca la admitere sa poata fi organizata in sesiuni, inainte de inceperea anului universitar / Ordinul de anul trecut preciza ca se pot organiza maximum doua sesiuni de admitere.

La admiterea in facultatile unde predarea este in limba romana, la solicitarea scrisa a candidatilor care au sustinut la bacalaureat si proba la limba si literatura materna, examenul de admitere se poate sustine si in limbile materne respective, cu respectarea autonomiei universitare

Pentru studiile universitare organizate intr-o limba straina, admiterea va contine obligatoriu o proba de competenta lingvistica, eliminatorie, notata cu admis/respins.

La admiterea in toate ciclurile de studii universitare pot participa si cetatenii statelor membre UE, din Spatiul Economic European si din Confederatia Elvetiana in aceleasi conditii prevazute de lege pentru cetatenii romani, inclusiv in ceea ce priveste taxele de scolarizare.

Un candidat poate fi admis si inmatriculat ca student la cel mult doua programe de studii concomitent, indiferent de institutiile de invatamant care le ofera. Un candidat declarat admis poate beneficia de finantare de la bugetul de pentru un singur program de licenta, pentru un singur program de master si pentru un singur program de doctorat. Candidatul declarat admis la mai multe facultati opteaza pentru programul de studii care va fi finantat de la bugetul de stat prin depunerea diplomei de bacalaureat sau a diplomei ciclului de studii universitare anterior absolvit, dupa caz, in original, la facultatea pe care doreste sa o urmeze, respectand termenul de depunere stabilit de aceasta din urma.

Absolventii de liceu care au luat Bacalaureatul sau licenta sau disertatia in sesiunile corespunzatoarea anului scolar/universitar 2012 – 2013 prezinta la inscriere diploma de bacalaureat/ licenta/ master sau adeverinta eliberata de catre institutia de invatamant in care se mentioneaza media generala, mediile obtinute in anii de studiu, termenul de valabilitate si faptul ca nu a fost eliberata diploma.

Media generala minima de admitere la studii universitare de licenta, de master si de doctorat nu poate fi mai mica decat 5 sau decat un numar minim de puncte echivalent.

La calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licenta si de master pot fi luate in considerare notele de la probele de bacalaureat, media de la bacalaureat, licenta si/sau notele din anii de studii, dupa caz, conform propriei metodologii / Ordinul de anul trecut prevedea ca “nu pot fi luate in calcul mediile sau notele din anii de studii”.

Ordinea de clasificare rezultata in urma admiterii va fi utilizata si pentru repartizarea locurilor finantate de la bugetul de stat, acestea revenind celor mai bine clasati candidati din fiecare domeniu. Rezolvarea contestatiilor este in exclusivitate de competenta institutiilor de invatamant superior, conform metodologiilor proprii de admitere. Nu se admit contestatii pentru probele orale, de aptitudini sportive sau artistice. Decizia comisiei de contestatii este definitiva.

“Incurajam reintroducerea unor probe scrise sau orale la admitere in universitate. De asemenea, intrucat a existat un bacalaureat riguros, iar in acest an dorim unul la fel, universitatile se pot baza pe notele de la acest examen. Ordinul interzice folosirea mediilor din timpul anilor de studiu drept criteriu de admitere, pentru ca exista diferente mari de notare de la un liceu la altul. De exemplu, un 10 la un anumit liceu poate insemna doar 8 la altul”, a spus ministrul Educatiei, Remus Pricopie.

Comentarii

comentariu

About the Author

-