Published On: vin, Apr 5th, 2013

Incep pregatirile pentru fondurile europene

Share This
Tags

*Ministerul Fondurilor Europene a publicat pe pagina oficiala, www.fonduri-ue.ro, o serie de documente referitoare la pregatirile pentru urmatoarea perioada de programare*

Actiunile din acest an sunt cruciale pentru utilizarea eficienta a fondurilor UE alocate in urmatoarea perioada de programare.

Potrivit unui comunicat de presa remis redactiei, printre principalele documente facute publice pe site-ul MFE se afla “Foaia de parcurs pentru pregatirea Acordului de Parteneriat si a Programelor Operationale in perioada 2014-2020″, “Inventarul principalelor strategii sectoriale pentru perioada 2014-2020 in Romania”, „Prioritatile preliminare pentru atragerea fondurilor europene in perioada de programare 2014-2020″, “Calendarul indicativ al consultarilor sectoriale si regionale”. Aceste documente au fost discutate in cadrul celei de a treia reuniuni a Comitetului Interinstitutional pentru Acordul de Parteneriat (CIAP) care a avut loc la mijlocul lunii martie 2013. Totodata, pe site-ul MFE au fost publicate si documente referitoare la conditionalitatile ex-ante care trebuie indeplinite pentru viitoarea perioada de programare.

“Foaia de parcurs pentru pregatirea Acordului de Parteneriat si a Programelor Operationale in perioada 2014-2020″ prevede termenele pentru finalizarea principalelor actiuni in vederea pregatirii viitoarei perioade de programare. Prima versiune a Acordului de Parteneriat – documentul strategic national prin care se stabilesc prioritatile de utilizare a banilor alocati de Uniunea Europeana-, va fi transmisa Comisiei Europene la sfarsitul lunii mai a.c.

“Inventarul principalelor strategii sectoriale pentru perioada 2014-2020 in Romania” prezinta principalele documente elaborate pentru dezvoltarea tarii precum: “Strategia nationala de reducere a saraciei 2014-2020″, “Strategia pentru sanatate 2014-2020″, “Master planuri generale pentru transport”, “Strategia nationala pentru cercetare, dezvoltare tehnologica si inovare”.

“Calendarul indicativ al consultarilor sectoriale si regionale” indica termenele propuse pentru intalnirile tematice cu partenerii de discutie. Consultarile de acest tip urmeaza sa inceapa saptamana viitoare si sa se finalizeze la mijlocul lunii mai 2013.

Conditionalitatile ex-ante sunt impuse de Comisia Europeana in scopul cresterii performantelor politicii de coeziune in perioada 2014-2020 si reprezinta conditii care au legatura directa si impact imediat asupra realizarii eficiente a obiectivelor specifice stabilite la nivelul unei prioritati de investitii. Conform propunerii de regulament, conditionalitatile ex-ante pot fi indeplinite cel mai tarziu pana la 31 decembrie 2016. Cu toate acestea, conditionalitatile care au legatura directa cu stabilirea prioritatilor de finantare de la nivelul documentelor de programare sunt solicitate a fi indeplinite inainte de aprobarea Programelor Operationale, intrucat influenteaza deciziile de stabilire a prioritatilor. Pe site-ul MFE sunt publicate si Memorandum-urile privind aprobarea planurilor de actiuni pentru indeplinirea conditionalitatile ex-ante aferente care au fost deja aprobate de Guvernul Romaniei. Minsiterul Fondurilor Europene va continua sa publice pe pagina web oficiala, www.fonduri-ue.ro, documente despre pregatirile pentru perioada de programare 2014-2020. Fondurile alocate Romaniei pentru urmatoarea perioada de programare sunt in valoare de circa 39 de miliarde de euro, din care aproximativ 21,8 de miliarde de euro sunt fondurile structurale si de coeziune, iar 7,1 miliarde de euro reprezinta totalul fondurilor destinate agriculturii si dezvoltarii rurale.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-