Published On: mar, Apr 16th, 2013

Inca o palma data agriculturii: Banii pentru PNDR 2014-2020 vor fi mai putini

Share This
Tags

De parca nu ar fi fost de ajuns ca agricultura se afunda pe zi ce trece, iata ca inaltii functionari publici de la Bucuresti s-au gandit sa le mai dea o palma fermierilor. Astfel se face ca, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, a declarat ca banii alocati pentru Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 vor fi mai putini, adica 7,2 miliarde euro.

“In aceste luni trebuie sa scriem PNDR 2014 – 2020. Trebuie sa ne consultam cu toti beneficiarii si pe acesti beneficiari ii gasim in comunele in care mergem. Inca de la inceput vreau sa va spun ca banii vor fi mai putini, in jur de 7,2 miliarde euro. Nu stiu cand ne vom mai intalni cu aceasta alocare de 8,1 miliarde de euro”, a spus ministrul Daniel Constantin, in cadrul campaniei de informare “PNDR vine in satul tau”.

Ministrul a spus ca nu va mai exista posibilitatea ca banii sa fie directionati de la o masura la alta atat de usor ca pana acum, precizand ca nu se stie exact care vor fi alocarile pe masuri, dar ca pentru lapte si zonele montane si submontane se vor aloca mai multe fonduri.

“In perioada 2014 – 2020 vom incerca sa punem accent si pe cateva probleme pe care le-am identificat in aceasta perioada si anume faptul ca s-au dezvoltat bine, nu suficient, dar bine, sectorul productiei vegetale si va veni momentul sa punem accentul, printr-o alocare mai importanta, si pe sectorul zootehnic”, a spus Constantin.

Comentarii

comentariu

About the Author

-