Published On: mar, Mar 19th, 2013

Se modifica examenul auto

Share This
Tags

* Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, propune modificarea procedurii de examinare pentru obtinerea permisului de conducere auto sau moto *  Cea mai importanta schimbare va fi valabilitatea promovarii probei teoretice timp de un an *

Proiectul Ordinului ministrului afacerilor interne pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului administratiei si internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obtinerea permisului de conducere se afla in dezbatere publica timp de 10 zile.

Una dintre cele mai importante modificari este valabilitatea promovarii probei teoretice timp de un an . Astfel, daca un candidat trece proba teoretica, insa pica traseul, el nu mai este nevoit sa dea din nou si proba teoretica, la reexaminare. Reexaminarea poate fi data la cel putin 15 zile de la data examinarii precedente, cu dovada ca s-au facut de atunci 6 ore de practica pe autovehicul.

Proiectul de modificare introduce si procedura de examinare pentru permisul de moped (categoria AM), care a intrat in vigoare din ianuarie 2013. Posesorii de mopede, care au absolvit un curs de legislatie rutiera inainte de 19 ianuarie 2013, data intrarii in vigoare a permisului pentru moped, nu mai trebuie sa dovedeasca absolvirea unei scoli de soferi si se pot prezenta direct la proba practica, in poligon. Proba practica pentru moped se da doar in poligon.

O alta noutate introdusa prin ordinul ministrului Radu Stroe este procedura de examinare pentru viitorii motociclisti. Pentru categoriile de permis A, A1 si A2, proba practica se da in poligon, dar si in traseu, pe sosea publica.

Viitorul motociclist va trebui sa fie insotit pe motocicleta de examen de un instructor al scolii de soferi, cu care va comunica prin casca, in timpul examenului. Alaturi de motocicleta se va deplasa un autoturism in care se va afla politistul examinator. Masina va fi condusa de un alt instructor al scolii de soferi. Astfel, trei persoane si o masina vor fi necesare pentru examinarea unui viitor motociclist.

“La sustinerea probei practice in traseu pentru categoriile A1, A2 si A, candidatul va conduce insotit, pe acelasi vehicul, de un instructor din cadrul unitatii autorizate. Examinatorul supravegheaza candidatul dintr-un autovehicul apartinând unitatii autorizate si condus de un angajat din cadrul acesteia, iar comunicarea dintre examinator si candidat se realizeaza prin intermediul mijloacelor tehnice de radiocomunicatii”, se mentioneazaa in noul articol din procedura de examinare.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-