Published On: joi, Mar 7th, 2013

Pe Dunăre venea o dramă

Share This
Tags

N-am aflat motivul pentru care trei teatre – „Tudor Vianu” din Giurgiu, „Maria Filotti” din Brăila şi „Fani Tardini” din Galaţi – au hotărât să aducă pe scenă unul dintre valoroasele texte din dramaturgia contemporană românească. Cert e că, punând mână de la mână, cele trei instituţii culturale dunărene au clocit cu succes proiectul „Soţia prietenului din puşcărie”, o dramă al cărei autor este reputatul scriitor D. R. Popescu. Interiorul unui banal apartament de bloc este punctul de convergenţă a destinelor celor trei personaje care însufleţesc textul piesei – Adela, Damian şi Victor. Apartamentul Adelei e plin de singurătate şi de bani, mulţi saci cu bani pe care-i tot cară acolo, în calitate de sponsor al femeii, domnul Victor, îmbogăţit al tranziţiei noastre interminabile şi mare iubitor de versuri. Adela, aflată într-o stare vecină cu văduvia din cauza anilor de puşcărie la care a fost condamnat Sandu, soţul ei şi fostul partener de afaceri al lui Victor, primeşte vizita inopinată a lui Damian, confidentul proaspăt ieşit din închisoare al soţului Adelei. La fel de solitar ca şi proprietara apartamentului, Damian încearcă să se apropie de ea folosind tertipuri de escroc, devoalate şi ridiculizate de Adela, fragila relaţie înfiripată între ei luând forma unui joc comico-erotic în care femeia e vioara întâia, iar bărbatul e trompeta răguşită. Până la urmă, frica de singurătate devine scânteia care le aprinde sentimentele, aventura lor de o noapte preschimbându-se într-un concubinaj cu perspectivă matrimonială. Relaţia lor nu trece însă testul final, atunci când soţul încă legitim al Adelei îşi anunţă telefonic eliberarea din puşcărie înainte de termen. Idila se termină la fel de brusc pe cât a început, dezvăluind chipul hâd al unui devastator tip de solitudine – singurătatea în doi. Drama Adelei şi a lui Damian e potenţată de apariţiile fulgurante ale odiosului Victor, omul pentru care apartamentul femeii devine penitenciarul tot mai multor saci cu bani, condamnaţi şi ei, ca şi personajele umane, la o temeinică izolare. Victor nu cere prea mult de la Adela, doar minima răbdare de a-i suporta accesele de cabotinism liric şi prozaicul cinism de bonton, împletite diabolic în textura dramatică a personajului bine conturat de fantezia lui D. R. Popescu. Regia spectacolului îi aparţine gălăţeanului Cătălin Vasiliu, care a izbutit o punere în scenă în total acord cu scriitura autorului. Violeta Teaşcă, actriţa Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu, este o plăcută surpriză pentru ochiul şi sufletul spectatorului, reproducând o Adelă care l-ar încânta, sunt sigur, pe însuşi creatorul ei. Nu acelaşi lucru pot să-l spun despre colegul ei de trupă, Vasile Toma, a cărui prestaţie artistică nu e pe măsura generosului personaj pe care-l interpretează. Ceea ce m-a entuziasmat însă a fost jocul aproape fără cusur al lui Mircea Bodolan, directorul Teatrului „Maria Filotti”, care şi-a amintit că, înainte de toate, este actor. Poate că ar fi trebuit s-o facă mai demult, căci demonstraţia sa de artă actoricească din „Soţia prietenului din puşcărie” e o performanţă pe care, cu regret o spun, prea puţini actori ai teatrului brăilean ar putea s-o egaleze în orice alt spectacol. Dând viaţă unui personaj detestabil şi familiar nouă, românilor – parvenitul contra-timpurilor noastre istorice –, Mircea Bodolan s-a întrecut pe sine însuşi. Să fie oare o palmă dată constanţilor şi neobosiţilor lui detractori?… Nu ştiu şi nici nu vreau să aflu. Dar pot să-mi imaginez că rolul „Victor” este un generos adio pe care actorul, şi nu directorul, ni-l spune nouă, spectatorilor brăileni care nu ţin morţiş să-l vadă pe Bodolan-directorul răstignit pe crucea din ce în ce mai răpănoasă a teatrului nostru de provincie. Bravo, Mircea! BRAVOOO!

MARIUS BEŞCHEA

Comentarii

comentariu

About the Author

-