Published On: lun, Mar 18th, 2013

Oltchim intalneste Gyor in semifinalele Ligii Campionilor

Share This
Tags

* Oltchim – Krim 23-20 (9-12) *

Campioana Romaniei, Oltchim Ramnicu Valcea s-a calificat in semifinalele Ligii Campioanelor, insa de pe locul 2 si vor intalni Gyor ETO. Cu toate ca erau calificate inca de sambata cand Zvezda a invins FTC Budapeste (30-27), Oltchim a incercat ieri sa castige grupa, insa pentru asta aveau nevoie de o victorie la minimul 5 goluri.

Intr-o sala arhiplina, valcencele nu au debutat cu dreptul in partida cu Krim, reusind sa inscrie primul gol abia in minutul 6, prin contraatacul extremei Managarova, 1-2. Bradeanu a adus egalarea 2-2, abia in minutul 9, iar apoi Manea, un minut mai tarziu, a dus echipa pentru prima oara la conducere, 4-2.

Oltchim a jucat bine primul sfert de ora, fin la conducere, 6-3, insa din cauza apararii slabe, Krim a preluat meciul, 7-8 in minutul 24. La pauza tabela de marcaj arata 9-12, dupa 30 de minute de joc in care Oltchim a avut prea putine momente bune de joc, iar principala sa marcatoare in competitie, Katarina Bulatovici, nu a inscris deloc.

La reluare, Oltchim nu a reusit sa rezolve problemele din aparare, astfel ca adversarele s-au dus la 9-13 si 11-15 (min. 35). Timpul a trecut in favoarea slovenelor, 13-16 (min. 39), dar a venit si replica Oltchimului, care a egalat in doar trei minute, 16-16. Krim a intrat la time-out, dar nu i-a folosit prea mult, Managarova aducand avantajul pentru Oltchim, dupa 22 de minute in care a fost condusa (17-16, min. 43). Publicul a fost nemultumit de cateva decizii ale arbitrilor slovaci Badura-Ondogrecula, care mai mult le-au ambitionat pe jucatoarele lui Vestergaard (19-16, min. 47). In minutul 50, Vestergaard a primit cartonasul galben pentru proteste, moment in care fanii au dat drumul huiduielilor la adresa celor doi arbitri. Handbalistele de la Oltchim si-au vazut insa de joc, 21-17 (min. 52). Krim nu a cedat, 21-19 si 21-20 (min. 57), profitand si de ratarile incredibile ale gazdelor, atat pe contraatac, cat si de la 7 metri. Ultimele minute au fost insuficiente pentru campioana Romaniei sa se mai detaseze la diferenta de care avea nevoie, astfel ca, in pofida victoriei, 23-20, incheie grupa pe locul 2 si se va duela in semifinale cu liderul din grupa 1, Gyor ETO, la fel ca anul trecut.

Marcatoare:

Oltchim – Farcau 7 goluri, Managarova 5, Manea 4, Bulatovici 3, Bradeanu 2, Jovanovici 1, Pineau 1

Krim – Penezici 4 goluri, Worz 4, Varlec 3, Krpez 2, Martin 2, Muller 2, Piedade 1, Zrnec 1, Mavsar 1.

Comentarii

comentariu

About the Author

-