Published On: mar, Mar 26th, 2013

Mezelurile pot ucide

Share This
Tags

* Potrivit unui studiu, consumul de carne procesata, adica mezeluri ieftine, carnati sau hamburgeri, pot provoca o moarte timpurie, pe fondul instalarii cancerului sau bolilor de inima *

Mezelurile si afumaturile cresc riscul de cancer si boli de inima, arata cercetarile recente realizate pe un esantion de 500.000 de europeni din zone diferite. Acest risc nu este atat de crescut in cazul persoanelor care consuma cu regularitate carne de pui sau carne rosie neprocesata. Cu toate acestea, majoritatea recomandarilor oferite de medici se refera la un consum normal (nu zilnic) de carne slaba si cat mai putina carne rosie (porc, vita, miel, manzat).

Dintr-o lista de aproximativ 20 de ingrediente poti sa ai surpriza ca doar unul singur sa fie carne in cazul multor produse. Restul sunt fosfati, nitriti, nitrati, arome sintetice si coloranti, multa sare si multa apa. Aspectul de „delicios” al mezelurilor este dat, in mare parte, de faina de soia sau de amidonul de cartofi, care au chiar 40% din compozitia unui parizer ieftin sau a unui salam.

Mezelurile sunt bogate in grasimi rele si colesterol. Daca le consumi cu regularitate pot sa blocheze arterele si sa-ti mareasca circumferinta abdomenului. Aceste efecte favorizeaza aparitia bolilor de inima.

Preparatele contin nitrati. Acesti aditivi care ajuta la conservarea carnii au fost asociati cu un risc crescut de a face cancer la stomac. De asemenea, un alt pericol la care ne expun este dementa sau alte boli neurodegenerative.

Potrivit nutritionistilor, mezelurile favorizeaza hipertensiunea arteriala, din cauza continutului ridicat de sare, care ingreuneaza foarte mult functionarea inimii. Acest lucru mareste riscul de insuficienta cardiaca si de accident vascular cerebral.

Specialistii sustin ca 14 portii de mezeluri pe luna cresc cu 78% riscul aparitiei unei forme de boala pulmonara obstructiva cronica. Aceasta este una dintre primele cinci cauze de deces in tarile vestice, manifestandu-se prin scaderea capacitatii organismului de a mentine o concentratie normala de oxigen in sange.

Cele mai nocive preparate, dupa parerea nutritionistilor sunt crenvurstii, salamul, carnatii, parizerul, sunca taraneasca, pastrama de porc, cotletul de porc, kaizerul si mezelurile afumate.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-