Published On: vin, Mar 29th, 2013

Luni intra in vigoare noul serviciu-cadru pentru serviciile medicale

Share This
Tags

* Luni, 1 aprilie,  va intra in vigoare noul contract-cadru privind acordarea serviciilor medicale pentru 2013-2014 * Acesta prevede ca activitati importante pentru medicina de familie preventia si monitorizarea bolilor cronice *

Preventia si monitorizarea bolilor cronice raman cele mai importante activitati din agenda medicilor de familie, care rezolva peste 70% din toata patologia populatiei, aducand astfel economii in sistem prin costuri reduse.

Cea mai importanta modificare adusa de noul contract-cadru se refera la numarul minim de pacienti pentru deschiderea unui cabinet de medicina a familiei, care a scazut de la 1.000 la 800, o sansa in plus pentru medicii care isi termina pregatirea si intra in sistem.

Dr. Doina Mihaila, presedinta Federatiei Patronatelor Medicilor de Familie, a declarat ca medicii de familie nu sunt de acord cu aceasta prevedere, fiind de parere ca defavorizeaza mediul rural, deoarece medicii vor veni in urban.

In opinia dr. Mihaila, aceasta masura a fost luata pentru clinicile private, pentru ca acestea sa isi deschida cabinete de medicina familiei. Ea a spus ca medicii de familie vor cere modificarea Legilor 124 si 95, care prevad infiintarea si functionarea medicinei de familie.

Noul proiect de act normativ stabileste valoarea minima garantata pentru fiecare pacient de pe lista medicului la 3,5 lei iar per serviciu la 1,8 lei. Plata medicilor de familie se va face 50% pentru servicii si 50% per capita, adica pentru numarul de pacienti aflati pe lista. Plata in functie de performanta ramane un subiect de perspectiva, luat in calcul pentru urmatorul contract-cadru.

Comentarii

comentariu

About the Author

-