Published On: mar, Mar 12th, 2013

FOTO: Romania-locul 7 la Bursa de Turism de la Berlin

Share This
Tags

* ITB Berlin s-a desfasurat intre 6-10 Martie 2013 in imensa zona expozitionala Messe Berlin * Targul a ajuns in acest an la cea de-a 47-a editie *

La ceremonia de deschidere a celui mai mare targ de turism din lume, ITB Berlin 2013, Angela Merkel, care a deschis pentru prima data acest eveniment, a declarat ca: “Ocolul Pamantului in 80 de zile este de domeniul trecutului, pentru ca acum poate fi facut in doar 80 de minute la ITB Berlin”.

In urma evaluarii reprezentantilor Bursei Internationale de Turism de la Berlin, Romania s-a clasat pe locul 7 la categoria „Europa”. Anul acesta castigatoarea categoriei a fost Turcia.

Un prim criteriu in evaluare a fost design-ul standului, atractivitatea lui si respectarea identitatii brandului (semnalizare si inscriptionare stand, brosuri, cataloage si alte materiale informative), dar si calitatea si promptitudinea informatiilor oferite vizitatorilor standului.

Un al doilea criteriu avut in vedere a fost accesul la stand, precum si serviciile conexe oferite in cadrul acestuia.

In data de 6 martie 2013, in cadrul standului, a fost organizata „Seara romaneasca”, eveniment la care au participat oficialitati, parteneri din diverse sectoare (privat-public), jurnalisti, formatori de opinie.

Peste 10.000 de expozanti, din 188 de tari, impartiti in 26 de hale care au  totalizat 160.000 mp, au expus cele mai noi oferte, si s-au luptat in idei de marketing si in evenimente care sa atraga privirile vizitatorilor.

Standul tarii noastre a fost vecin cu cel al Ungariei, Macedoniei, Serbiei si Slovaciei.

“Aproximativ 50 de agentii de turism si asociatii de promovare turistice s-au aflat la targ in cautare de promovare sau oportunitati de business. Normal, mereu este loc de mai bine si sper ca la evenimentele viitoare sa regasim si un pic din “autenticul” tarii noastre. Transilvania, Delta Dunarii, agroturismul…ceva real si palpabil, nu doar companii si oferte”, a declarat bloggerul Razvan Pascu, un cunoscut in domeniul turismului romanesc.

Comentarii

comentariu

About the Author

-